Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia
Sfântul Zenovie și sora lui, Zenovia, s-au născut în cetatea Egea din Cilicia, din părinți dreptcredincioși, care i-au crescut în bună învățătură și în frica de Dumnezeu. Rămași orfani de tineri, cei doi frați au moștenit o avere însemnată, dar, deși tineri cu anii, erau bătrâni și desăvârșiți cu înțelepciunea. Văzând deșertăciunea lumii, s-au sfătuit să lase toate și să urmeze lui Hristos. Zenovia a încredințat fratelui ei partea ei de avere, pentru a fi împărțită săracilor, alegând să petreacă de bunăvoie în sărăcie, în liniște și în feciorie neîntinată pentru Mirele ceresc, iar Zenovie a luat amândouă părțile rămase de la părinți și le-a împărțit în scurtă vreme tuturor celor lipsiți, ajungând el însuși ca unul dintre săraci.
Dumnezeu, Cel care îngrijește de cei sărmani, l-a răsplătit pe Zenovie cu daruri cerești pentru milostenia arătată, dăruindu-i puterea de a tămădui orice boală și neputință a oamenilor, la simpla atingere a mâinii sale. Astfel, o femeie din Antiohia, care avea pe piept o rană netămăduită și cheltuise în zadar multe averi pe la doctori, a fost vindecată pe loc când Zenovie s-a atins de rana ei, făcând semnul Crucii. La fel a tămăduit și pe soția unui dregător, bolnavă de aceeași suferință; ea și soțul ei au crezut atunci în Hristos și și-au botezat copiii. Pentru sfințenia vieții, pentru facerea de minuni și pentru dragostea sa neîncetată față de cei aflați în suferință, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egea, păstorind cu multă grijă turma încredințată lui, în vreme ce Zenovia rămânea ocrotită necontenit de mâna lui Dumnezeu, care o ferea de toate ispitele și asupririle vrăjmașului.
Când a izbucnit prigoana cea mare a împăratului Dioclețian împotriva creștinilor, voievodul Lisie a venit în părțile Ciliciei să chinuiască pe toți cei care mărturiseau numele lui Hristos. Mai întâi au fost prinși trei tineri creștini, Claudie, Asterie și Neon, pe care Lisie i-a chinuit în multe feluri și apoi i-a pironit pe cruce, afară din cetate. Aflând apoi de Sfântul Zenovie, episcopul creștinilor, a poruncit să fie prins și adus înaintea lui, zicându-i: “Nu vreau să intru cu tine în multă vorbă, pentru că știu că voi creștinii vorbiți mult, ci îți pun înainte două lucruri: viața și moartea. Viața, dacă te vei închina zeilor, și moartea, dacă nu te vei închina.” Sfântul Zenovie a răspuns cu îndrăzneală: “Viața cea vremelnică, fără de Hristos, nu este viață, ci curată moarte; iar moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viață fără de moarte. Deci mai bine vreau să mor pentru Hristos cu moarte vremelnică și în veci să trăiesc cu Dânsul, decât să mă lepăd de El pentru vremelnica viață și în veci să fiu chinuit în iad.” Pentru acest răspuns, voievodul a poruncit ca sfântul să fie dezbrăcat, spânzurat de un lemn și bătut fără milă, zicând batjocoritor: “Vom vedea dacă va veni Hristos al lui să-l ajute.”
Aflând că fratele ei pătimește pentru Hristos, Zenovia a alergat de îndată la locul chinuirii și, văzându-l rănit și spânzurat, s-a aprins de aceeași râvnă mucenicească, zicând chinuitorului: “Sunt creștină și pe același Unul Dumnezeu și pe Domnul nostru Iisus Hristos îl mărturisesc, ca și fratele meu. Deci poruncește ca să mă chinuie și pe mine ca pe fratele meu cel iubit, căci același pahar al patimilor voiesc și eu să-l beau și cu aceeași cunună să mă încununez.” Chinuitorul, mirat de îndrăzneala ei, a încercat să o înduplece, amintindu-i de rușinea și durerea care o așteaptă, dar ea i-a răspuns: “Mai mare rușine aduce goliciunea sufletească decât cea trupească, și mai dureroase sunt muncile cele veșnice decât cele vremelnice... Fă ce voiești, o, chinuitorule, nu mă vei întoarce pe mine de la Hristos, Domnul meu.” Pentru aceasta, a poruncit ca și ea să fie dezbrăcată și biciuită la fel ca fratele ei.
Apoi au pregătit un pat înroșit în foc, i-au întins pe amândoi pe el și au pus foc dedesubt, batjocorindu-i: “Să vină Hristos ca să vă ajute vouă.” Sfinții răspundeau: “Iată, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi. Iată, ne rourează pe noi cu rouă cea din cer a darului Său și nu ne îngrijim de chinuri.” Nevătămați, au fost apoi aruncați într-un cazan clocotit, unde au rămas la fel de nevătămați, stând ca într-o apă călduță și cântând psalmii lui David. Văzând că nicio muncă nu-i putea birui, chinuitorul a poruncit în cele din urmă ca cei doi frați să fie scoși afară din cetate și decapitați. Mergând la moarte cu bucurie nespusă, sfinții s-au rugat, mulțumind lui Dumnezeu că s-au învrednicit să păzească credința până la sfârșit, iar îndată după rugăciune s-a auzit un glas din cer, făgăduindu-le cununile și chemându-i spre odihna veșnică. Astfel, sfinții frați Zenovie și Zenovia au primit împreună moartea prin sabie. Trupurile lor, rămase neîngropate, au fost luate noaptea în taină de preotul Ermoghen, care le-a așezat cu cinste într-un mormânt.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Apostol Cleopa
Sfântul Apostol Cleopa se numără printre cei șaptezeci de Apostoli. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cleopa în ziua de 30 octombrie.
Mântuitorul Iisus Hristos i S-a arătat Sfântului Cleopa pe drumul spre Emaus, unde acesta mergea împreună cu un alt ucenic, la câteva zile după Înviere. Menționarea Sfântului Cleopa de către evanghelistul Luca sugerează că acesta era binecunoscut cititorilor săi, Teofil și convertiții dintre neamuri.
Istoricul Eusebiu de Cezareea îl citează pe istoricul Hegesip, care scria pe la anul 180 d.Hr. că a putut discuta cu mulți ani înainte cu strănepotul lui Iuda Apostolul, aflând astfel că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Această mărturie ar facilita identificarea lui Cleopa din Evanghelia după Luca cu Cleopa sau Clopa, pomenit în Evanghelia după Ioan ca soțul, sau poate tatăl, Mariei lui Cleopa, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, amintită și în Evanghelia după Marcu.
Tot potrivit mărturiei transmise de Eusebiu de Cezareea de la Hegesip, fiul lui Cleopa, Apostolul Simeon, a fost ales al doilea episcop al Ierusalimului, după moartea mucenicească a Sfântului Apostol Iacov cel Drept.
Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna, Sfântul Apostol Cleopa se zugrăvește ca un episcop bătrân, cu barbă ascuțită. Este reprezentat și în icoanele drumului spre Emaus și ale frângerii pâinii de acolo, stând la masă împreună cu Sfântul Luca, în timp ce Hristos, aflat în mijlocul lor, ține în mână o pâine pe care o binecuvintează.
Tropar, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte, Cleopa, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.