Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia
Sfântul Zenovie și sora lui, Zenovia, s-au născut într-o cetate numită Egea, aflată în părțile Ciliciei, din părinți dreptcredincioși, Zenodot și Tecla, care i-au crescut amândoi în bună învățătură și în frica de Dumnezeu. Rămași orfani de tineri, cei doi frați au primit de la părinți o avere însemnată, dar, văzând deșertăciunea acestei lumi trecătoare, s-au sfătuit să lase toate cele lumești și să urmeze lui Hristos cu toată inima. Zenovia a încredințat fratelui ei partea ei de avere, pentru a fi împărțită săracilor, alegând să petreacă de bunăvoie în sărăcie, în liniște și în feciorie neîntinată pentru Mirele ceresc, iar Zenovie a luat amândouă părțile rămase de la părinți și le-a împărțit în scurtă vreme tuturor celor lipsiți, ajungând el însuși ca unul dintre săraci.
Dumnezeu, Cel care îngrijește de cei sărmani, l-a răsplătit pe Zenovie cu daruri cerești pentru milostenia arătată, dăruindu-i puterea de a tămădui orice boală și neputință a oamenilor, astfel încât la simpla atingere a mâinii sale, bolnavii primeau vindecare. Pentru sfințenia vieții, pentru facerea de minuni și pentru dragostea sa neîncetată față de cei aflați în suferință, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egea, păstorind cu multă grijă turma încredințată lui, în vreme ce Zenovia rămânea ocrotită necontenit de mâna lui Dumnezeu, care o ferea de toate ispitele și asupririle vrăjmașului.
Când a izbucnit prigoana cea mare a împăratului Dioclețian împotriva creștinilor, voievodul Lisie a venit în părțile Ciliciei să chinuiască pe toți cei care mărturiseau numele lui Hristos. Aflând de Sfântul Zenovie, episcopul creștinilor, a poruncit să fie prins și adus înaintea lui, punându-i înainte alegerea între viață, dacă se va închina zeilor păgâni, și moarte, dacă va rămâne neclintit în credință. Sfântul Zenovie a răspuns fără șovăire că viața trecătoare fără Hristos nu este viață, ci moarte adevărată, iar moartea pentru Hristos nu este moarte, ci viață fără de sfârșit, preferând să moară vremelnic pentru Domnul decât să se lepede de El pentru o viață trecătoare. Pentru acest răspuns, voievodul a poruncit ca sfântul să fie dezbrăcat, spânzurat de un lemn și bătut fără milă.
Aflând că fratele ei pătimește pentru Hristos, Zenovia a alergat de îndată la locul chinuirii și, văzându-l rănit și spânzurat, s-a aprins de aceeași râvnă mucenicească, mărturisindu-se pe sine creștină și pe același Hristos pe care îl mărturisea fratele ei. Pentru aceasta, călăul a poruncit ca și ea să fie dezbrăcată și biciuită fără cruțare, asemenea fratelui ei, iar amândoi au fost supuși apoi la chinul focului și al cazanelor încinse, fără ca tăria credinței lor să fie clintită câtuși de puțin. Sosind la locul unde aveau să fie tăiați cu sabia, cei doi frați s-au rugat cu bucurie nespusă, mulțumind lui Dumnezeu pentru că s-au învrednicit să-și păzească credința până la sfârșit, iar din cer s-a auzit un glas care le făgăduia cununile cele veșnice, glas la auzul căruia mulți dintre cei de față au crezut în Hristos. Astfel, sfinții frați Zenovie și Zenovia au primit împreună moartea prin sabie, iar trupurile lor, rămase neîngropate, au fost luate în taină de noapte de preoții Ermoghen și Gaius, care le-au îngropat cu cinste într-o peșteră în care se ascundeau creștinii de frica prigonitorilor. Părticele din sfintele lor moaște se păstrează astăzi la mănăstirea Kykkos din Cipru, la mănăstirea Kato Xenia din Grecia, precum și la mănăstirea Nechit din județul Neamț.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Apostol Cleopa
Sfântul Apostol Cleopa se numără între cei șaptezeci de apostoli ai Domnului, fiind unul dintre ucenicii mai puțin cunoscuți, dar a cărui amintire este păstrată cu cinste de Biserică datorită întâlnirii sale minunate cu Hristos cel Înviat. La câteva zile după Înviere, Cleopa mergea împreună cu un alt ucenic pe drumul către satul Emaus, vorbind între ei cu întristare despre cele petrecute la Ierusalim, când Mântuitorul Însuși li s-a alăturat pe cale, fără ca ei să-L recunoască la început. Tâlcuindu-le Scripturile despre cele ce trebuiau să se împlinească cu Hristos, Domnul a rămas cu ei la masă în Emaus, iar la frângerea pâinii, ucenicii L-au recunoscut deodată, inimile lor arzând de bucuria descoperirii.
Felul în care evanghelistul Luca îl pomenește pe Cleopa în relatarea sa arată că acesta era bine cunoscut primilor creștini cărora se adresa evanghelia. Istoricul Eusebiu de Cezareea, citându-l pe Hegesip, mărturisește că acesta a putut discuta cu strănepotul Apostolului Iuda și a aflat astfel că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, ceea ce ar lega numele lui Cleopa și de Maria, mama lui Iacov cel Mic, pomenită în Evanghelia după Ioan. Tot potrivit acestei tradiții, fiul lui Cleopa, Apostolul Simeon, a fost ales al doilea episcop al Ierusalimului, după moartea mucenicească a Sfântului Apostol Iacov cel Drept, continuând astfel lucrarea apostolică a tatălui său în Biserica cea dintâi.
Tropar, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte, Cleopa, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.