Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah erau de neam roman, mari senatori și cei dintâi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea mult și îi cinstea pentru priceperea și vitejia lor în războaie, precum și pentru credincioșia cu care îi slujeau. Niciun om nu se putea apropia de împărat și nu putea cere ceva de la el decât numai prin acești sfetnici de încredere, atât de mare era cinstea pe care o aveau. Cei doi nu așteptau însă răsplata de la împăratul cel pământesc, ci de la Împăratul ceresc, căci credeau în taină în Domnul Iisus Hristos, sârguindu-se să Îi placă prin viața lor curată, tăinuindu-și credința din pricina mâniei neîmblânzite a lui Maximian împotriva creștinilor.
Pârâți la împărat că se închină lui Hristos și se leapădă de zeii Romei, Serghie și Vah au fost poftiți să aducă jertfă alături de el în templul lui Zeus. Când împăratul a intrat în capiște, cei doi au rămas afară, refuzând să îl urmeze. Văzând aceasta, Maximian a poruncit să fie aduși cu sila și sileați să se închine idolului, dar ei nu au primit nicidecum acest lucru. Drept pedeapsă, le-au fost luate brâiele și semnele lor de dregătorie, au fost îmbrăcați cu veșminte femeiești și purtați în lanțuri prin mijlocul cetății, spre batjocura mulțimii. Încercând să îi întoarcă de la Hristos prin promisiunea recâștigării rangului și privilegiilor, Maximian nu a reușit nimic, căci cei doi nu voiau să cadă din dragostea lui Dumnezeu pentru bunătățile cele vremelnice. Au fost trimiși, în lanțuri, la ighemonul Antioh din ținuturile Răsăritului, un prigonitor cumplit al creștinilor, ca să fie chinuiți departe de privirea împăratului. Au ajuns astfel în cetatea Varvalisos, de pe malurile Eufratului, nu departe de Antiohia Siriei.
Acolo, Sfântul Vah a fost bătut cu vine de bou multă vreme, până și-a dat sufletul în urma chinurilor. Sfântul Serghie, aflând în temnița sa de moartea prietenului, plângea cu amar pentru despărțirea lor, tânguindu-se că nu vor mai putea cânta împreună frumusețea vieții frățești. În noaptea următoare, Vah i s-a arătat lui Serghie într-o lumină cerească strălucitoare, mângâindu-l și vestindu-i răsplata pregătită în ceruri, întărindu-l pentru nevoința muceniciei care îl aștepta. Serghie s-a bucurat mult de această arătare și a cântat lui Dumnezeu cu inima plină de pace. A fost apoi încălțat cu încălțăminte de fier având piroane lungi și ascuțite, care i-au străpuns tălpile, și silit să alerge înaintea caretei ighemonului spre cetatea Tetrapirghia și mai departe spre Rosafa. La judecată, fiind silit din nou să se închine idolilor și neprimind aceasta, a fost osândit la moarte. Dus afară din cetate, și-a cerut voie să se roage, iar după rugăciune îndelungată a auzit un glas dumnezeiesc chemându-l, și cu bucurie și-a aplecat capul sub sabie, primind cununa muceniciei. Moaștele Sfinților Serghie și Vah au fost aduse în Țara Românească de domnitorul Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar mai târziu, în 1949, au fost strămutate la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, fiind cinstiți ca ocrotitori ai Olteniei.
Tropar, glasul al 4-lea: Pe cei ce nu au fost frați după trup, pe aceștia harul dumnezeiesc a cugeta frățește până la sânge i-a făcut, pe Serghie și Vah, cinstita și credincioasa doime; fără de arme și fără de haine, în locul nevoinței, pe vrăjmașul l-au biruit, iar acum se roagă neîncetat pentru sufletele noastre.
Sfinții Mucenici Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie
Sfinții Mucenici Iulian preotul și Chesarie diaconul au pătimit pentru Hristos în vremea împăratului Claudiu, cunoscut pentru asprimea sa neîmblânzită față de creștini, mergând până la a porunci, după tradiție, chiar uciderea propriei mame din pricina credinței ei. Chesarie diaconul, ajuns din Africa în satul Tarachini din Italia, a văzut acolo jertfele aduse zeilor păgâni, pe care le-a scuipat și le-a călcat în picioare, mărturisind astfel deschis disprețul față de idolatrie. Silit să aducă jertfă zeului Apollo, Chesarie a refuzat cu hotărâre, iar prin puterea rugăciunii sale templul zeului s-a prăbușit chiar în fața celor de față.
Martor la această minune, consulul roman Leontie a crezut în Hristos și a cerut botezul, fiind primit în Biserică și împărtășit de către preotul Iulian chiar în acele momente, înainte de a-și da sufletul. Pentru această lucrare, Chesarie a fost aruncat în temniță, ținut trei zile fără hrană, apoi târât de slujitori înaintea carului dregătorului Loxorie. Văzând statornicia celor doi mărturisitori, Loxorie a poruncit ca preotul Iulian și diaconul Chesarie să fie puși în saci și aruncați în mare. Înainte de a fi înecați, sfinții i-au prorocit lui Loxorie că, în vreme ce ei vor fi aruncați în valuri, el își va pierde sufletul cu moarte cumplită. Prorocia s-a împlinit întocmai: la numai două zile, plimbându-se pe lângă mare, Loxorie a fost încolăcit de un șarpe mare, care i-a zdrobit toate mădularele, și a murit în chinuri groaznice sub privirile celor care îl văzuseră zăcând umflat și înspăimântat. Trupurile sfinților mucenici, scoase din mare prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au fost primite cu cinste de un preot pe nume Evsevie și de un anume Felix, fiind îngropate cu evlavie lângă cetate.
Tot în aceeași zi este pomenit Sfântul Mucenic Polihronie, care a trăit în veacul al IV-lea, fiind fiul unui plugar pe nume Vardanie din Ganifavita. Hirotonit întâi diacon, apoi preot, Polihronie a fost ucis de către arieni chiar în timp ce slujea Sfânta Liturghie la altar, în vremea persecuției ariene care a urmat morții împăratului Constantin cel Mare, pentru apărarea dreptei credințe ortodoxe împotriva ereziei.