Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Sfânta Cuvioasă Pelaghia a trăit în veacul al V-lea și era cunoscută în toată Antiohia ca o vestită comediantă a teatrului cetății, primind de la părinți numele Pelaghia, dar fiind poreclită de cetățeni Margareta, pentru mărgăritarele și celelalte podoabe scumpe cu care își împodobea frumusețea. Ducea o viață de plăcere și desfrânare, fiind atât de frumoasă încât mulțimile nu se săturau privind-o, înainte de a o cunoaște pe Hristos.
Schimbarea vieții sale a venit printr-o întâmplare neașteptată. Patriarhul Antiohiei adunase în cetate un sobor de episcopi, iar unul dintre ei, Sfântul Non din Iliopoli, vorbea la ușa Bisericii Sfântului Mucenic Iulian, dând celor de față cuvânt de învățătură. Tocmai atunci, pe lângă biserică a trecut Margareta, înconjurată de un alai de slujitori, înveșmântată în haine scumpe, cu părul revărsat pe umerii goi și cu o diademă de aur împodobită cu mărgăritare pe cap, fără văl, cum nu se obișnuia la femeile locului. Toți episcopii și-au întors privirile de la ea, dar Sfântul Non a privit-o îndelung și a spus că Dumnezeu, în bunătatea Lui nemărginită, se va milostivi și de această femeie, lucrare a mâinilor Sale.
Câteva zile mai târziu, ascultând din nou predica Sfântului Non, această dată despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și despre pedeapsa păcătoșilor, cuvintele au lovit-o pe Margareta exact unde o durea mai tare, și ea s-a căit deplin de toate păcatele vieții sale. A căzut înaintea sfântului episcop, cerând cu stăruință botezul, și a spus că, dacă va fi lăsată nebotezată, va duce mai departe viața ei desfrânată, iar toată vina pentru aceasta va cădea asupra lui la judecata de obște. Non a îndemnat-o să se ridice și să-și mărturisească mai întâi păcatele, la care ea a răspuns plângând că păcatele ei sunt ca nisipul mării și marea nu ar fi de ajuns pentru a le spăla, nădăjduind totuși spre milostivirea lui Dumnezeu. Întrebată de numele ei, a răspuns că de la părinți fusese numită Pelaghia, iar cetățenii Antiohiei îi pusesera numele Margareta pentru podoabele cu care păcatele ei o înfrumusețaseră. Sfântul Non a învățat-o credința, a botezat-o, a uns-o cu Sfântul Mir și a împărtășit-o cu Trupul și Sângele Domnului, având-o ca nașă pe diaconița Romana, care urma să o povățuiască pe calea cea bună.
După botez, Pelaghia a chemat toate slugile și slujnicele sale, le-a eliberat și le-a dat aur și argint din belșug, îndemnându-le să se sârguiască la rândul lor să se elibereze din robia acestei lumi deșarte pline de păcate, ca să se poată bucura împreună în viața cea fericută, așa cum petrecuseră împreună în viața aceasta. Toată averea rămasă a încredințat-o episcopului spre a fi împărțită orfanilor și celor lipsiți. În a opta zi de la botez, fiind duminică, după obiceiul celor nou botezați de a-și scoate hainele albe primite la botez, Pelaghia s-a sculat de dimineață, s-a dezbrăcat de hainele albe și s-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr, luând pe deasupra o haină veche a fericitului Non. Astfel, în taină, a ieșit din cetatea Antiohiei și nimic nu s-a mai știut despre ea multă vreme. S-a retras în pustiul de la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, unde a găsit o peșteră și a viețuit ca un sihastru bărbat, sub numele de Pelaghie "călugărul fără barbă", necunoscută de nimeni. Abia la moartea ei, peste ani, când diaconul Iacob, ucenicul lui Non, a ajuns la chilia ei tocmai în clipa trecerii sale la cele veșnice, s-a descoperit că pustnicul cel vestit fusese de fapt o femeie. A fost înmormântată cu cinste chiar în peștera unde s-a nevoit, peșteră care se află și astăzi pe Muntele Măslinilor, lângă locul Înălțării Domnului.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.
Sfânta Cuvioasă Taisia
Sfânta Cuvioasă Taisia s-a născut în Alexandria Egiptului din părinți păgâni, dar a cunoscut credința cea adevărată prin servitorul casei părintești, un egiptean pe nume Ahmes, care primise la botez numele de Teodor. Acesta a fost cel care a îndrumat-o spre episcopul Vivantius, prin care Taisia a primit Taina Sfântului Botez încă din copilărie. Teodor însă a suferit moarte martirică în timpul persecuției dezlănțuite de împăratul Galeriu împotriva creștinilor, lăsând-o pe Taisia fără îndrumarea lui statornică.
Rămasă fără sprijinul duhovnicesc al lui Teodor, Taisia a fost dusă de către propria sa mamă într-o casă de desfrânare, ajungând la rândul ei artistă și ducând o viață depărtată de credința pe care o cunoscuse în copilărie. Întorsătura vieții sale a venit prin lucrarea Sfântului Cuvios Pafnutie din Tebaida Egiptului, un mare nevoitor al pustiei, care a vizitat-o și, prin sfaturile sale pline de înțelepciune duhovnicească, a adus-o la pocăință pentru păcatele care îi întunecaseră viața. Mișcată de cuvintele lui, Taisia s-a retras într-o mănăstire de maici din apropierea Alexandriei, unde s-a nevoit zăvorâtă într-o chilie mică timp de trei ani, plângându-și fără încetare păcatele și cerând neîntrerupt mila lui Dumnezeu.
După acești trei ani de pocăință aspră, Sfântul Pafnutie a aflat prin descoperire dumnezeiască că Taisia este pe moarte. A mers de îndată la ea și a împărtășit-o cu Sfintele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Două săptămâni mai târziu, Sfânta Taisia a trecut la Domnul, încheindu-și astfel viața într-o pocăință care a șters cu desăvârșire urmările păcatelor din trecut, fiind socotită de Biserică drept pildă a milostivirii lui Dumnezeu față de cei care se întorc cu adevărată zdrobire a inimii spre El.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Taisia, duhul tău.