Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Pe 10 septembrie, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, trei surori fecioare din Bitinia, care au ales sihăstria și moartea muceniciei decât viața în lume și închinarea la idoli. Au pătimit în prigonirea lui Maximian.
Cele trei surori s-au născut în Bitinia, din același tată și aceeași mamă. Dorind fecioria și lepădarea lumii, s-au retras pe un deal înalt, la vreo două stadii de apele calde ale Pitiei, unde trăiau în post, rugăciune și smerenie, făcând și minuni de tămăduire, prin care faima lor s-a răspândit în toată partea aceea.
Fronton, boierul care stăpânea acolo pe vremea împăratului Maximian, a aflat de ele și a poruncit să fie prinse și aduse înaintea lui. Le-a întrebat de nume și de neam. Ele au mărturisit că sunt creștine, numite Minodora, Mitrodora și Nimfodora, născute în aceeași țară a Bitiniei, de un tată și o mamă. Fronton a încercat mai întâi să le atragă cu făgăduințe de bogăție, cinste și căsătorii cu bărbați de neam mare de la curtea împăratului. Toate trei au refuzat cu tărie, mărturisind că nimic din lumea aceasta nu le poate despărți de Hristos, Mirele lor.
Văzând că nu sporește nimic prin vorbe, Fronton a poruncit ca cele două surori mai mici să fie duse deoparte, iar pe Minodora, sora cea mai mare, s-o dezbrace și patru călăi s-o bată. Au bătut-o două ceasuri, sfărâmându-i alcătuirile trupului, frângându-i oasele. Ea a răbdat cu vitejie, rugându-se lui Hristos, și, dându-și sufletul, a mers la Mirele ei ceresc.
După patru zile, Fronton a pus pe Mitrodora și pe Nimfodora la judecată, aducând lângă picioarele lor trupul mort al surorii lor, gol și zdrobit din cap până în picioare, ca să le înspăimânte. Dar cele două surori, deși cuprinse de jale firească, au rămas neclintite, întărite de nădejdea că sora lor se veselește deja în cămara Mirelui ceresc, și au cerut ele însele să fie ucise mai degrabă, ca să nu fie despărțite de ea.
Fronton a poruncit atunci ca Nimfodora să fie dusă deoparte, iar Mitrodora să fie spânzurată și arsă cu făclii timp de două ceasuri. Scoasă de pe lemn arsă ca un cărbune, a fost bătută cu bețe de fier, care i-au sfărâmat toate mădularele, și, strigând către Domnul, și-a dat sufletul.
A fost adusă apoi Nimfodora, ultima dintre surori, căreia i s-au arătat trupurile celor două surori moarte, spre a o înfricoșa. Fronton a încercat din nou s-o ademenească cu vicleșug, spunându-i că îi este milă de tinerețea și frumusețea ei. Nimfodora nu a luat aminte la cuvintele lui, ci a ocărât idolii. Văzând că nu sporește nimic, Fronton a poruncit s-o dezbrace, s-o spânzure și să-i strujească trupul cu unghii de fier. Ea nu a strigat, nici n-a suspinat, ci doar își mișca buzele în rugăciune. La sfârșit, a poruncit s-o bată cu bețe de fier până la moarte, și așa și-a dat sufletul pentru mărturisirea lui Hristos.
Prigonitorul, nemulțumit să le fi chinuit doar vii, a poruncit să se aprindă un foc mare și să fie aruncate în el trupurile celor trei surori moarte. Dar deodată a căzut din cer, cu tunet mare, un alt foc, care l-a ars pe Fronton și pe toți slujitorii lui care le chinuiseră, iar peste focul pregătit pentru trupurile sfintelor s-a vărsat o ploaie mare, care l-a stins. Credincioșii, luând trupurile sfintelor, nevătămate de foc, le-au îngropat cu cinste, aproape de apele calde, într-un singur mormânt, ca cele ce nedespărțite au fost în viață, nedespărțite să fie și după moarte. Deasupra mormântului lor s-a zidit o biserică în numele lor, din care curg și astăzi tămăduiri, spre slava lui Dumnezeu și pomenirea acestor trei sfinte fecioare.
Tropar, glasul 4: Valurile cele întreite ale chinurilor și moarte amară, pentru viața cea veșnică ați schimbat, Sfintelor Mucenițe trei fecioare, mărturisind înaintea tiranilor pe Treimea Cea Sfântă.
Sfânta Împărăteasă Pulheria
Murind Arcadie, împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic, Teodosie, în vârstă de opt ani, și pe cele trei fiice ale sale, Pulheria, Arcadia și Marina. Pulheria era cu cinci ani mai mare decât fratele ei, foarte înțeleaptă și curată. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a fost primită la împărăție împreună cu fratele ei și rânduită Augustă, la vârsta de șaisprezece ani, cârmuind cu înțelepciune bărbătească, nu femeiască, spre uimirea tuturor.
Din dragoste de Dumnezeu și pentru pacea grecilor, nu a voit să se însoțească cu bărbat, ca să nu fie dezbinare între soțul și fratele ei, ci s-a făgăduit mireasă lui Dumnezeu, hotărând să rămână fecioară până la moarte. Ca semn al acestei făgăduințe, a ridicat în biserica soborniceasca din Constantinopol un prestol din aur și pietre scumpe. A îndemnat spre aceeași cale a fecioriei și pe surorile ei, Arcadia și Marina, care viețuiau cu ea în post și rugăciune. A fost ea însăși învățătoare a fratelui ei, Teodosie, cunoscând bine limba greacă și latină, povățuindu-l spre frica de Dumnezeu și spre bune obiceiuri.
A zidit o biserică slăvită în numele Născătoarei de Dumnezeu și, la Vlaherne, alte multe biserici și mănăstiri, dând milostenie neîncetată săracilor.
Când Teodosie a împlinit vârsta însurătorii, Pulheria a găsit-o pe Athinais, fiica filosofului atenian Leontie, venită la Constantinopol să se plângă de nedreptatea făcută de frații ei la moștenire. Pulheria a botezat-o, dându-i numele Eudoxia, și a logodit-o cu Teodosie.
În timpul acestor drept credincioși împărați s-a ținut, prin sârguința Pulheriei, Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, împotriva ereziei lui Nestorie.
Ereticul Hrisafie, famenul apropiat al împăratului, dușmănindu-l pe patriarhul Flavian și pe Pulheria, a semănat vrajbă între ea și Eudoxia. Teodosie, îndemnat de soție și de Hrisafie, a plănuit în taină, prin patriarh, s-o convingă pe Pulheria să primească slujba de diaconiță, ca s-o îndepărteze astfel de la stăpânire. Aflând de acest plan, Pulheria s-a retras singură din palat, slujind lui Dumnezeu în liniște. În lipsa ei, biserica a fost tulburată de eretici, iar Teodosie, înțelegându-și greșeala (mai ales după ce a descoperit vicleșugul lui Hrisafie în legătură cu un măr trimis Eudoxiei), l-a trimis pe Hrisafie în surghiun și a rugat-o stăruitor pe Pulheria să se întoarcă la scaun, ceea ce ea, în cele din urmă, a acceptat.
Eudoxia a plecat la Ierusalim, unde a zidit biserici și a făcut milostenii, iar mai târziu i-a trimis Pulheriei, ca semn de împăcare, icoana Născătoarei de Dumnezeu zugrăvită de Sfântul Evanghelist Luca.
La moartea lui Teodosie, care avea patruzeci și doi de ani, acesta îi vestise mai dinainte Pulheriei o descoperire dumnezeiască primită la Efes: că, după moartea lui, Marcian ostașul va lua sceptrul, și a rugat-o să-l sprijine. Marcian, de neam din Turcia, fusese păzit minunat de moarte de mai multe ori în viață, inclusiv printr-un vultur care i-a făcut umbră în timp ce dormea, semn socotit prevestitor al împărăției.
După moartea lui Teodosie, Pulheria, sfătuindu-se cu boierii și căpeteniile oștilor, l-a ales pe Marcian la împărăție. Împăratul cel nou și tot sfatul au rugat-o pe Pulheria să rămână alături de ei la cârmuire, lucru care nu se putea altfel decât devenind soția lui Marcian. Deși amândoi își făgăduiseră lui Dumnezeu curăția, din nevoia Bisericii, tulburate de eretici, Pulheria a acceptat această însoțire, în care fecioria nu i-a fost știrbită, păstrându-și-o până la sfârșitul vieții, la fel ca și Marcian curăția lui. Se numeau soț și soție, dar erau, în fapt, ca frate și soră, cârmuind împreună cu mare folos pentru Biserică și pentru împărăție.
Cu sârguința acestei sfinte împărătese s-a adunat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, împotriva lui Dioscor și a lui Eftihie arhimandritul. Pulheria a luat parte la ambele sinoade, cel de la Efes și cel de la Calcedon, ca mare apărătoare a dreptei credințe. Viețuind cincizeci și patru de ani, împărțind toate averile ei bisericilor, mănăstirilor și săracilor, s-a mutat la Dumnezeu, Căruia cu toată osârdia i-a slujit.
Tropar: Împărăteasă dreptcredincioasă, care a închinat fecioria ta Maicii Împăratului ceresc și puterea împărăției tale apărării dreptei credințe, Sfântă Pulheria, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.