Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria
Ochii Domnului, care privesc spre toate căile omenești și cercetează chiar și lucrurile cele tăinuite, sunt de mii de ori mai luminoși decât soarele. Nu a știut aceasta o femeie de bun neam din Alexandria, anume Teodora, fiindcă a ascultat pe vrăjmașul care i-a zis că păcatul făcut în întuneric, pe care soarele nu-l vede, Dumnezeu nu-l știe.
Teodora trăia cu cinste alături de bărbatul ei, când un tânăr bogat, îndemnat de diavol, s-a rănit de frumusețea ei și a căutat în toate chipurile s-o ducă la desfrânare, trimițându-i daruri și făgăduințe. Neputând singur, s-a înțeles cu o fermecătoare vicleană, care a apropiat-o de Teodora și, aflând că aceasta se temea măcar de martoria soarelui, a amăgit-o zicând: "După ce va apune soarele și va fi noapte întunecoasă, nimeni nu va ști fapta voastră." Teodora, crezând acestea, a căzut în păcat noaptea, dar, odată cu revărsarea luminii de dimineață, s-a suit peste inima ei milostivirea lui Dumnezeu: își cunoștea păcatul, se căia, își bătea fața și își rupea părul.
Mâhnită, s-a dus la o mănăstire de fecioare, la o stareță pe care o cunoștea. Aceasta, citindu-i din Evanghelia după Matei cuvântul "Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală," a adus-o pe Teodora la deplină înțelegere a păcatului ei. A mărturisit totul stareței, care a povățuit-o spre pocăință, amintindu-i de femeia păcătoasă din Evanghelie iertată de Hristos.
Rușinându-se să mai stea în fața bărbatului ei și temându-se că nu o va lăsa să meargă la mănăstire, Teodora, într-o seară în care el lipsea, și-a tuns părul, s-a îmbrăcat bărbătește și a plecat pe ascuns. A ajuns la mănăstirea Octodecat, la optsprezece stadii de cetate, și a cerut portarului să fie primită, spunând că vrea să se pocăiască de faptele ei rele. Egumenul, voind s-o încerce, a poruncit să nu i se dea răspuns și să fie lăsată la poartă. Teodora a rămas acolo toată noaptea, printre fiarele sălbatice ale pustiei, apărată doar de rugăciune și de semnul crucii. A doua zi, văzând-o pe portar stăruind, egumenul a primit-o, sub numele de Teodor, deși l-a avertizat de asprimea vieții monahale. Ea a stăruit cu lacrimi, iar egumenul a primit-o în obște.
A viețuit acolo, tăinuită de toți, în ascultare, smerenie și nevoințe ascunse cunoscute doar de Dumnezeu. După opt ani, a fost trimisă cu cămilele la Alexandria să cumpere untdelemn. Bărbatul ei, căutând-o de multă vreme, a primit vedenia unui înger care i-a spus s-o caute la biserica Sfântului Petru. A văzut-o, dar n-a recunoscut-o, atât se schimbase înfățișarea ei prin post și nevoință; ea l-a recunoscut și a plâns în taină. Îngerul i-a arătat a doua oară în vis bărbatului că a văzut-o, dar n-a cunoscut-o, iar el s-a bucurat, mulțumind lui Dumnezeu că soția lui trăiește.
Lângă mănăstire era un iezer cu un crocodil ucigaș, care omora oameni și vite. Egumenul, voind să vadă darul lui Dumnezeu în ea, a trimis-o să scoată apă de acolo. Crocodilul a dus-o pe spate până la mijlocul iezerului și înapoi, nevătămând-o, iar ea l-a legat prin cuvânt, și fiara a murit pe loc, spre uimirea tuturor.
Câțiva frați, îndemnați de diavol, au invidiat-o și au trimis-o noaptea, cu o scrisoare falsă, la o altă mănăstire, printr-un loc plin de fiare sălbatice, sperând s-o vadă sfâșiată. O fiară a întâmpinat-o pe cale și a însoțit-o până la porți, dar, intrată în mănăstire nesupravegheată, a atacat pe portar. Teodora a apucat fiara de grumaz, poruncindu-i să moară, și a vindecat rănile portarului prin rugăciune și semnul crucii. Frații care o clevetiseră s-au căit și i-au cerut iertare, iar ea nu i-a mustrat.
Diavolul a mai încercat s-o ispitească în multe chipuri: arătându-i-se în chip de bărbat certăreț, în chip de fiare care voiau s-o mănânce, cu grămezi de aur, iar odată în chip de mulțime însoțind un boier, cerându-i să se închine, apoi bătând-o crunt și lăsând-o aproape moartă, până ce a fost găsită de păstori și crezută moartă de călugări, dar și-a revenit în miezul nopții.
Trimisă altă dată la Alexandria pentru grâu, a înnoptat la mănăstirea Enatului, unde fiica egumenului de acolo a ispitit-o, crezând-o bărbat; Teodora a refuzat-o, iar fata, mâniată, a păcătuit cu altcineva și a rămas însărcinată, aruncând vina pe "fratele Teodor." Egumenul mănăstirii Octodecat, deși n-a crezut la început, a fost silit de dovada pruncului adus la porțile mănăstirii să creadă acuzația și a izgonit-o pe Teodora cu bătăi și necinste, dându-i pruncul în brațe. Ea, tăinuindu-și adevărata identitate ca să nu se dea de gol taina ei, a primit izgonirea în tăcere și a hrănit copilul șapte ani în pustie, cu buruieni și apă de mare, îndurând frigul și arșița, fără să se dezvinovățească nimănui.
După șapte ani, călugării, umiliți, au cerut egumenului s-o ierte, iar acesta, primind și el o descoperire dumnezeiască despre iertarea ei, a chemat-o înapoi în mănăstire, dându-i chilie și scutind-o de ascultări, ca să se odihnească. A petrecut încă doi ani acolo cu pruncul, învățându-l carte și frica lui Dumnezeu.
Într-un an de secetă mare, când fântânile mănăstirii secaseră, egumenul a trimis-o pe Teodora să scoată apă dintr-un puț uscat, iar prin rugăciunile ei puțul s-a umplut din nou, spre mirarea tuturor.
Simțindu-și sfârșitul aproape, într-o seară și-a chemat pruncul și i-a lăsat un lung testament duhovnicesc, învățându-l să iubească pe Dumnezeu mai presus de toate, să păzească rânduiala rugăciunii, ascultarea, smerenia și curăția. În aceeași noapte, rugându-se cu lacrimi și mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sufletul. Egumenul, care ascultase în taină cuvintele ei către prunc, a avut chiar în acea noapte o vedenie: a văzut-o pe Teodora primită cu mare slavă în ceruri, iar un înger i-a descoperit taina ei, spunându-i că era femeie, nevinovată de calomnia adusă asupra ei, și mireasă iubită a lui Hristos.
Dimineața, găsind-o moartă în chilie, egumenul a descoperit pieptul ei în fața tuturor fraților, dovedind că era femeie. A chemat și pe egumenul mănăstirii Enatului cu călugării lui, arătându-le adevărul; aceștia, recunoscând nedreptatea făcută, s-au căit cu lacrimi la moaștele ei. Un înger i-a arătat apoi egumenului să meargă în cetate și să aducă pe primul om întâlnit: acesta era chiar bărbatul Teodorei, care, aflând adevărul, s-a tânguit amarnic la trupul ei.
Mulțime de călugări s-au adunat cu lumânări și tămâie, îngropând-o cu cinste la mănăstirea unde s-a nevoit, iar praznicul a durat multe zile. Bărbatul ei a cerut chiar chilia în care viețuise, s-a călugărit acolo și a murit în pace, după o viață de post și rugăciune. Pruncul crescut de ea, tot cu numele Teodor, a moștenit viața ei îmbunătățită și, după moartea egumenului mănăstirii, a fost el însuși ales egumen, povățuind pe frați spre mântuire, așa cum fusese povățuit el.
Tropar, glasul 8: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos. Și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău.
Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul
Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinți neînvățați, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările lui cele bune, căci mulți, cu fala neamului lor, cad în adâncul iadului, fiind fără lucrări bune, iar cei neînvățați, cu smerenia lor, se înalță în mijlocul raiului.
La început, slujea fraților într-o mănăstire, la bucătărie, dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere, ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea. Rugăciunile și posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri și dese ocări lua, dar focul acelor necazuri îl aprindea și mai mult cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeiești. Fierbând bucatele fraților, își gătea sieși masă în împărăția lui Dumnezeu prin viața lui cea îmbunătățită.
Slujea Domnului în taină, iar Domnul a vrut să-i arate răsplata în chip văzut. Un preot din aceeași mănăstire se ruga stăruitor lui Dumnezeu să-i arate, într-un chip priceput de mintea omenească, bunătățile viitoare gătite celor ce Îl iubesc. Într-o noapte, a avut o vedenie: i se părea că stă în rai, cu frică și cu bucurie, privind la frumusețile cele negrăite ale locului. L-a văzut acolo pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, umblând, și l-a întrebat: "Frate Eufrosine, ce este aceasta? Nu cumva acesta este raiul?" Eufrosin i-a răspuns: "Așa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este." Preotul l-a mai întrebat: "Dar tu cum te-ai aflat aici?" Eufrosin a răspuns: "Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălășluit să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor lui Dumnezeu este acesta." Preotul l-a întrebat dacă are vreo stăpânire peste acele frumuseți, iar Eufrosin a zis: "Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi." Atunci preotul a cerut ceva, arătând spre niște mere, iar Eufrosin, luând trei mere, i le-a pus în basma, zicându-i: "Primește cele ce ai cerut și te îndulcește."
În acea clipă a început să toace de utrenie, iar preotul, trezindu-se, a socotit vedenia un vis, dar, întinzând mâna la basma, a găsit cu adevărat merele primite de la Eufrosin, cu bună mireasmă. A mers în biserică și l-a găsit pe Eufrosin la cântarea de dimineață. S-a apropiat de el și l-a pus să jure că îi va spune adevărul unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a răspuns: "Iartă-mă, părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut." Preotul i-a explicat de ce l-a jurat astfel, ca să nu ascundă adevărul din smerenie. Atunci Eufrosin, smerit, a zis: "Tu, părinte, ai cerut de la Domnul să-ți arate în chip văzut răsplătirile aleșilor Lui. Deci a vrut Domnul să te înștiințeze prin mine, neînvățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul lui Dumnezeu." Preotul l-a mai întrebat ce i-a dat în rai, iar Eufrosin a răspuns: "Ți-am dat cele trei mere bine mirositoare pe care le-ai pus în chilia ta, pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om."
Sfârșindu-se utrenia, preotul a adunat pe frați, le-a arătat cele trei mere din rai și le-a povestit vedenia cu de-amănuntul. Toți s-au umplut de negrăita bună mireasmă și dulceață a merelor și s-au minunat, umilindu-se. Au alergat apoi la bucătărie, ca să se închine robului lui Dumnezeu, dar nu l-au mai găsit, căci el, ieșind din biserică, s-a tăinuit, fugind de slava omenească, și s-a făcut cu totul neștiut. Iar unde s-a dus nu este nevoie a căuta mult, căci, fiindu-i raiul deschis, avea unde să se întoarcă.
Merele au fost împărțite de frați, spre binecuvântare și spre vindecare, iar mulți bolnavi care au gustat din ele s-au tămăduit, folosindu-se toți de o sfințenie ca aceasta a lui Eufrosin.