Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe-Ismail
Sfântul Ierarh Dionisie Erhan este episcopul Cetății Albe și Ismailului din Basarabia, unul din ierarhii mărturisitori ai dreptei credințe și ai românismului basarabean din primele decenii ale veacului al XX-lea, duhovnic al multor membri ai Sfatului Țării care au votat Unirea din 1918. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 25 octombrie 2018, cu zi de prăznuire la 17 septembrie.
S-a născut în anul 1868, în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, din părinți evlavioși, Vasile și Andriana, primind din botez numele Dimitrie. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu, a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni. De la început s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, formându-și o cultură teologică, ca autodidact, prin lectura Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață.
A parcurs toate treptele vieții monahale: rasofor în 1890, monah cu numele Dionisie în 1899, ierodiacon în 1900, ieromonah în 1904. Remarcându-se prin viața lui duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura dobândită și prin aprecierea credincioșilor, a fost ales, în 1908, stareț al Mănăstirii Suruceni.
A avut un rol important pentru înfăptuirea idealului de unitate națională dinaintea momentului de la 27 martie 1918, mulți membri ai Sfatului Țării avându-l ca povățuitor și duhovnic. În mai 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar la 22 iulie 1918 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura "al Ismailului," fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași. Ulterior, în 1934, a devenit episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani.
În această perioadă a contribuit la restaurarea și zidirea de biserici, la intensificarea vieții duhovnicești prin înființarea de instituții pentru formarea clerului, a sprijinit înființarea de azile și orfelinate și a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei.
După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului între 1940 și 1941. La 1 septembrie 1941 s-a pensionat și s-a întors la mănăstirea sa de metanie, Suruceni, trecând la Domnul la 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău. A fost înmormântat într-o criptă de lângă biserica Mănăstirii Suruceni.
Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit la 10 iulie 2018, în timpul unor lucrări de consolidare la Mănăstirea Suruceni, mărturie a sfințeniei vieții lui.
Tropar, glas 1: Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre.
Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapi (Dragostea)
Sofia era o văduvă de neam italian din Roma, al cărei nume înseamnă "înțelepciune." După nașterea celor trei fiice a rămas văduvă și le-a crescut în dreaptă credință, punându-le numele celor trei virtuți: Pistis (Credința), Elpida (Nădejdea) și Agapi (Dragostea). Fetele au crescut învățând cărțile proorocilor și apostolilor, sporind în fapte bune sub îndrumarea mamei lor.
Auzind Antioh eparhul de frumusețea lor și aflând că sunt creștine, l-a înștiințat pe împăratul Adrian, care a trimis să le cheme la palat. Sofia și fiicele ei s-au rugat înainte de a merge, apoi au mărturisit credința cu îndrăzneală înaintea împăratului. Acesta, mirat de înțelepciunea Sofiei, a amânat judecata și le-a încredințat pe toate patru unei femei numite Palladia, pentru trei zile. Acolo, Sofia le-a vorbit îndelung fiicelor ei, îndemnându-le să nu se teamă de chinuri, amintindu-le de nașterea și creșterea lor, și cerându-le să-i fie mângâiere la bătrânețe prin mărturisirea lor curajoasă.
După cele trei zile, au fost aduse din nou la judecată. Împăratul a încercat mai întâi să le ademenească cu vorbe blânde, apoi le-a amenințat, dar toate trei au refuzat cu hotărâre să se închine Artemidei.
Pistis, cea mai mare, de doisprezece ani, a fost dezbrăcată și bătută fără milă; chinuitorii i-au tăiat apoi pieptul, iar din rană a curs lapte, nu sânge, spre mirarea tuturor celor de față. A fost pusă pe un grătar de fier înroșit, unde a stat două ceasuri nevătămată, apoi aruncată într-o căldare cu smoală fiartă, din care a ieșit tot nevătămată. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia.
Elpida, de zece ani, a fost bătută, aruncată în foc ca cei trei tineri din Babilon, ieșind nevătămată. A fost apoi spânzurată și strujită cu unghii de fier, iar din rănile ei curgea sânge cu bună mireasmă. Chinuitorii au pregătit o căldare cu smoală și seu ca s-o arunce înăuntru, dar aceasta s-a topit înainte de vreme, arzându-i pe cei de față. Neputând s-o biruie, împăratul a poruncit tăierea ei cu sabia.
Agapi, cea mai mică, de nouă ani, a fost întinsă pe roată și bătută cu toiege, până i s-au desfăcut încheieturile. A fost amenințată cu un cuptor aprins, dar s-a aruncat ea însăși în el, ieșind nevătămată, în vreme ce focul, ieșind din cuptor, a ars pe mulți dintre păgânii de față și l-a pârlit chiar pe împărat, care a fugit înspăimântat. I s-au găurit apoi încheieturile cu sfredele, fără să moară. În cele din urmă, împăratul, bolnav de arsura suferită, a poruncit tăierea ei cu sabia.
La fiecare din cele trei morți, Sofia era de față, ruga pe Dumnezeu să le dea putere fiicelor ei, le vorbea înainte de sfârșit, iar după moartea fiecăreia lua trupul și îl săruta, mulțumind lui Dumnezeu. A pus trupurile celor trei fiice într-o raclă și le-a îngropat cu cinste pe un loc înalt, la câteva stadii în afara cetății. A stat trei zile la mormântul lor în rugăciune, iar apoi și-a dat sufletul lui Dumnezeu, fiind îngropată de credincioși alături de fiicele ei.
Tropar, glasul 4: Mielușele cuvântătoare, prin mucenicie, v-ați adus Mielului și Păstorului, săvârșind călătoria cea către Hristos și credința păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârșind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.