Sfinții Mari Mucenici Eustatie și soția sa Teopista, cu fiii lor Agapie și Teopist
Pe 20 septembrie, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfinții Mari Mucenici Eustatie și Teopista, cu fiii lor Agapie și Teopist, o familie întreagă care a urmat lui Hristos prin toate ispitele pierzătoare și și-a pecetluit credința cu martiriul.
Înainte de botez, Eustatie se numea Plachida. Era un dregător roman de neam bun, bogat și atât de viteaz în războaie încât numele lui singur era înfricoșător vrăjmașilor. Fusese ales povățuitor al oștirilor romane pe vremea împăratului Țiț. Deși păgân cu credința, trăia cu fapte creștinești: hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi, ajuta pe cei căzuți în primejdii și elibera pe mulți din legături și din temnițe. Avea o soție la fel de bună ca și el, cu care avea doi fii.
Odată, mergând la vânătoare, a urmărit un cerb mare care s-a desprins din turmă. Alergându-l până la o stâncă înaltă, a văzut între coarnele lui o cruce foarte luminoasă, iar pe ea chipul lui Hristos răstignit. A auzit un glas: "De ce mă prigonești, Plachido?" Căzut la pământ de frică, a întrebat cine grăiește, iar Domnul i-a răspuns că este Iisus Hristos, care, văzându-i faptele bune și milosteniile, a voit să i Se arate spre mântuirea lui. Plachida a crezut pe loc și a fost povățuit să meargă la un preot creștin să se boteze.
Întors acasă în aceeași zi, i-a povestit soției sale tot ce văzuse. Ea, la rândul ei, avusese și ea în noaptea trecută o vedenie asemănătoare, prin care fusese înștiințată că a doua zi vor veni cu toții la cunoașterea lui Hristos. Chiar în acea noapte, au căutat casa preotului Ioan, căruia i-au istorisit totul și de la care au primit botezul: Plachida a primit numele Eustatie, soția sa numele Teopista, iar cei doi fii, numele Agapie și Teopist.
A doua zi, Eustatie s-a întors singur la locul din pădure unde I se arătase Hristos, ca să-I mulțumească. Acolo a auzit din nou glasul dumnezeiesc, care l-a înștiințat că va fi încercat prin multe ispite, ca un alt Iov, pentru lămurirea credinței lui. Eustatie a primit cu supunere această vestire.
Nu după multă vreme, boala și moartea au lovit casa lui: aproape toate slugile și dobitoacele i-au murit, iar tâlharii i-au furat, noaptea, ce mai rămăsese din avere. Ajuns sărac, Eustatie a hotărât, împreună cu soția, să plece pe ascuns din Roma, ca să trăiască smerit, departe de foștii cunoscuți. Au luat cu ei pe cei doi fii și, mergând spre Egipt, au urcat pe o corabie. Stăpânul corăbiei, un barbar, s-a aprins de dorință pentru frumusețea Teopistei și, ajuns la mal, a luat-o cu sila drept plată a călătoriei, amenințând cu moartea pe Eustatie dacă s-ar fi împotrivit. Eustatie a rămas pe țărm cu cei doi copii, despărțit de soție în chip jalnic.
Mergând mai departe cu fiii, a ajuns la un râu fără vad și fără punte. A trecut mai întâi un copil pe celălalt mal, l-a lăsat acolo și s-a întors să ia pe celălalt, rămas pe malul dintâi. Aflându-se în mijlocul apei, a auzit un țipăt: un leu apucase copilul de pe malul unde-l lăsase și fugea cu el spre pustie. Întorcându-se după celălalt copil, un lup l-a răpit și pe acesta. Eustatie a rămas astfel singur, fără soție, fără fii, fără avere, dar tot fiarele, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, i-au lăsat pe amândoi copiii neatinși: pe unul l-au scăpat niște păstori din gura leului, pe celălalt niște plugari din gura lupului, iar cei doi au fost crescuți, fără să știe unul de altul că sunt frați, în același sat.
Eustatie a ajuns la un sat numit Vadisis, unde a slujit ca paznic de țarină timp de cincisprezece ani, necunoscut și uitat de toți, trăind în multă sărăcie, rugăciune și osteneală. Teopista, la rândul ei, a rămas curată și nevătămată sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu: barbarul care o răpise a murit lovit de o durere neașteptată chiar în ceasul în care o luase, fără să se atingă de ea, iar ea a rămas liberă, trăind din osteneala mâinilor ei, tot fără să știe că soțul și fiii ei trăiesc.
Între timp, popoare vecine au pornit război asupra romanilor, iar împăratul Traian, mâhnit de lipsa lui Eustatie, cel mai viteaz dintre comandanții săi, a trimis în toată împărăția să fie căutat, făgăduind mare răsplată celui care l-ar afla. Doi foști ostași și prieteni ai lui, Antioh și Acachie, l-au căutat prin toate provinciile și, ajungând la Vadisis, l-au recunoscut după o cicatrice veche de pe grumaz. Eustatie a fost adus înapoi la Roma cu mare cinste și pus din nou în vechea lui dregătorie, mai bogat decât înainte.
Trimis din nou la război împotriva barbarilor, a cerut să se adune tineri din toată împărăția pentru oaste; printre ei, fără să știe, s-au aflat chiar cei doi fii ai săi, Agapie și Teopist, acum bărbați în putere, de care Eustatie s-a atașat fără să înțeleagă de ce. A biruit în război și, la întoarcere, oastea s-a oprit să se odihnească lângă un sat unde, fără să știe, locuia chiar Teopista. Cei doi tineri, care-și așezaseră cortul lângă grădina ei, au vorbit între ei despre trecutul lor, iar mama, auzindu-i din întâmplare, a înțeles că sunt fiii ei. S-a înfățișat apoi înaintea comandantului, cerând voie să meargă cu oastea înapoi la Roma, și l-a recunoscut atunci pe Eustatie ca fiind soțul ei, dezvăluindu-i totul. Așa s-au regăsit, unul câte unul, întâi soții, apoi cei doi fii, într-o bucurie mare, asemenea lui Iosif regăsit de frații săi în Egipt.
Dar înainte ca Eustatie să ajungă la Roma cu familia regăsită, împăratul Traian a murit, iar în locul lui a venit la domnie Adrian (117-138), un împărat rău și potrivnic celor binecredincioși. Eustatie a intrat totuși în cetate cu mare cinste și a fost primit cu bucurie de romani. Dar când Adrian a voit să aducă jertfă zeilor pentru biruința asupra vrăjmașilor și i-a cerut lui Eustatie să facă la fel, acesta a refuzat, mărturisind că este creștin și că lui Hristos, nu idolilor, le datorează toate binefacerile primite.
Mâniat, Adrian i-a luat mai întâi dregătoria, apoi, neputând să-i întoarcă de la credință nici pe el, nici pe soție, nici pe fii, i-a osândit pe toți patru să fie aruncați fiarelor. Fiarele însă, apropiindu-se de ei, li s-au închinat și s-au retras nevătămătoare. Văzând aceasta, împăratul a poruncit să fie aruncați cu toții într-un bou de aramă înroșit în foc. Rugându-se, cei patru mucenici și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, iar a treia zi, când Adrian a poruncit să fie deschis boul, trupurile lor au fost găsite întregi și nevătămate de foc, nici măcar un fir de păr nefiind ars, chipurile lor arătând ca ale unor oameni adormiți în pace. Poporul de față a strigat: "Mare este Dumnezeul creștinilor!", iar creștinii au luat cu evlavie sfintele lor trupuri și le-au îngropat cu cinste.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Eustatie și Teopista cu fiii Agapie și Teopist, întru nevoința lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.