Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci
Pe 21 septembrie, la o săptămână după Praznicul Împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), se săvârșește Odovania, ziua de încheiere solemnă a prăznuirii. Ca și la celelalte praznice împărătești, în ziua Odovaniei se cântă din nou cântările praznicului ca la ziua praznicului însuși, sigilând astfel săptămâna de prăznuire a Înălțării.
Sfânta Cruce rămâne scoasă spre închinare pe toată durata praznicului și este pusă la loc în altarul sfânt în ziua Odovaniei.
Tropar, glasul 1: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Sfântul Apostol Codrat
Sfântul Apostol Codrat era unul din cei șaptezeci de apostoli. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și în Magnesia, unde a fost și episcop, aducând pe mulți, prin învățăturile lui, la lumina dumnezeieștii cunoștințe, fiind, după cuvântul lui Sirah, "ca o stea de dimineață în mijlocul norilor." Poporul ședea în întuneric și în umbra morții, iar Sfântul Apostol Codrat, strălucindu-le cu cuvântul lui Dumnezeu ca o lumină mare, le-a luminat întunericul, a surpat jertfele spurcate, a sfărâmat idolii și a risipit prin rugăciune capiștile drăcești. Precum steaua magilor de la răsărit, așa a arătat el popoarelor calea spre Hristos; precum luceafărul dimineții aduce după sine soarele, așa a adus el în lume lumina cea mare a credinței, luminând sufletele omenești întunecate.
Dar întunericul urăște totdeauna lumina. Cei fără de Dumnezeu, văzându-și idolii călcați de Sfântul Codrat, duhurile izgonite și păgânătatea dezrădăcinată, au rânduit prigoană mare asupra apostolului și, ca pe un alt Ștefan, au voit să-l ucidă cu pietre. Lovit fiind, a fost păzit viu cu darul lui Hristos.
L-au pus atunci în legături și l-au chinuit cu foame multă vreme, oprind hrana trupească de la cel ce hrănea sufletele lor cu hrana ce duce la viața veșnică. Dar chinuindu-l cu foamea, ei înșiși piereau de o altă foame, căci este scris: "Nu foame de pâine, ci foame de auzirea cuvântului Domnului." Neputând să-l omoare cu foamea pe cel ce se întărea de sus cu hrană dumnezeiască, singuri au murit cu moartea cea veșnică. Sfântul Codrat, deși a murit după multe munci, trăiește cu sufletul în mâinile lui Dumnezeu, netins de chin. Și-a sfârșit nevoința muceniciei pe vremea împăratului Adrian (117-138), și a intrat în viața veșnică la Împăratul măririi, Iisus Hristos, cu Care a pătimit și cu Care se mărește acum în împărăția Lui. Sfântul lui trup a fost așezat în Magnesia, izvorând multe tămăduiri celor neputincioși.
Tropar, glasul 3: Apostole Sfinte Codrat, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Prooroc Iona
Sfântul prooroc Iona era fiul lui Amatie. Mama lui, rămasă văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă l-a hrănit pe Ilie proorocul în vreme de foamete, dar mai ales ea a fost hrănită de el, căci vadra de făină nu a scăzut și urciorul cu untdelemn nu s-a împuținat în casa ei prin venirea proorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit și a murit. Văduva l-a mustrat pe Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit ca să-mi pomenești păcatele și să-mi omori fiul?" Ilie a luat copilul, l-a suit în foișor, s-a rugat de trei ori stăruitor, iar Dumnezeu a ascultat: pruncul a înviat, cel ce avea să fie mai târziu, prin șederea lui în pântecele chitului, o prefigurare a Învierii lui Hristos.
Ajungând la vârstă, Iona a viețuit cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără prihană, și s-a învrednicit de darul proorociei, proorocind despre patimile Domnului și despre pustiirea Ierusalimului.
Cuvântul Domnului i-a poruncit lui Iona să meargă la Ninive, cetatea cea mare, și să propovăduiască pocăința, căci răutatea ei se suise înaintea lui Dumnezeu. Temându-se că ninivitenii nu-l vor crede și îl vor chinui, Iona a fugit spre Tarsis, urcând într-o corabie din Ioppi. Dumnezeu a trimis un vânt puternic și o furtură cumplită. Corăbierii, îngroziți, au aruncat mărfurile în mare. Iona, coborât în fundul corăbiei, dormea, iar cârmaciul l-a trezit, cerându-i să se roage Dumnezeului lui. Corăbierii au tras la sorți ca să afle vina cui este furtuna, iar sorțul a căzut pe Iona, care a mărturisit că fuge de la fața Domnului. La cererea lui, l-au aruncat în mare, iar furtuna a încetat îndată.
Domnul a poruncit unui chit mare să-l înghită pe Iona. În pântecele chitului, trei zile și trei nopți, Iona a stat rugându-se, întinzându-și palmele în chipul crucii, strigând către Domnul în necazul lui. Dumnezeu, milostiv, l-a poruncit chitului să-l arunce pe uscat.
Cuvântul Domnului i-a venit lui Iona a doua oară, poruncindu-i din nou să meargă la Ninive. Iona a intrat în cetate și a propovăduit: "Încă trei zile și Ninive se va prăpădi." Ninivitenii au crezut, au postit, s-au îmbrăcat în sac, de la cei mari la cei mici, iar chiar împăratul cetății a poruncit post de trei zile pentru oameni și dobitoace deopotrivă. Văzând pocăința lor, Dumnezeu i-a miluit și nu a mai adus asupra lor pieirea vestită.
Iona, mâhnit că profeția lui nu s-a împlinit, s-a suit pe un munte lângă cetate și a cerut lui Dumnezeu să-i ia sufletul. Dumnezeu a făcut să crească peste noapte o tigvă (plantă) care să-i facă umbră, de care Iona s-a bucurat mult; dar în noaptea următoare a trimis un vierme care a ros tigva, iar aceasta s-a uscat. Iona, ars de soare, s-a mâhnit din nou până la moarte pentru pierderea tigvei. Dumnezeu i-a arătat atunci că, dacă lui Iona i-a fost milă de o plantă pentru care nu se ostenise, cu atât mai mult se cuvine lui Dumnezeu să aibă milă de Ninive, cetatea cea mare, cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni.
Întorcându-se de la Ninive, Iona nu a rămas în patria lui, ci, luându-și mama, s-a dus în țara Asiriei, ca să șteargă ocara de a fi profețit o pieire care nu s-a împlinit. După ce a murit mama lui, au îngropat-o în Libanul Devorin. Iona, rămas în Asiria, a murit acolo și a fost îngropat în peștera Kenezeului, cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Hristos. Acum, stând înaintea lui Hristos în ceruri, îl slăvește împreună cu proorocii, apostolii și toți sfinții, în veci.
Tropar, glasul 2: Prăznuind pomenirea proorocului Tău Iona, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.