Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei
Viața Sfântului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcașuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obștilor monahale, grija părintească față de păstoriții săi, răbdarea tuturor suferințelor și prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum și lucrarea lui încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creștini.
Sfântul Mucenic Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în apropierea Mănăstirii Brazi, din părinți răzeși, urmași ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Părinții l-au dus din copilărie la slujbele care se oficiau la mănăstire. La vârsta de 18 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Brazi, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în județul Bacău).
Fiind un monah evlavios și înzestrat cu o inteligență deosebită, cunoscând Sfânta Scriptură și o parte din scrierile Sfinților Părinți, a fost ales episcop la Rădăuți în anul 1669. Mergea deseori la mormântul lui Ștefan cel Mare, de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candelă. În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în 1674, când, pentru activitatea lui pastorală și pentru înalta lui spiritualitate, a fost ales Mitropolit al Moldovei, scaunul fiind vacant prin plecarea lui Dosoftei în Polonia.
Cronicarul Ion Neculce scrie în Cronica Moldovei că domnul Moldovei era pe atunci Dumitrașcu Cantacuzino, una din cele mai decăzute figuri din istoria noastră, care a adus tătarii în Moldova pentru a rămâne mai mult pe tron, plătindu-i cu un bir mare, provenit atât din impozitele asupra moldovenilor, cât și din banii mănăstirilor, luând, de pildă, toți galbenii de la Mănăstirea Rascău. Mitropolitul Teodosie s-a dus la domnitor, zicându-i: "Ce sunt acestea, Măria Ta, au semeni lui Antihrist?" Domnul, mâniindu-se, l-a scos din scaun cu necinste și l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași.
Când Mitropolitul Dosoftei s-a întors din Polonia, l-a scos din închisoare pe Teodosie, care s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufletește încă din vremea când intrase acolo ca frate. Ajuns la Brazi, a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând rânduieli de slujbe monahale de zi și de noapte. A avut grijă și de Mănăstirea Bogdana, determinându-l pe logofătul Solomon Bârlădeanu să ridice din temelie o nouă mănăstire acolo. A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri și mori de apă. Pe atunci era vornic de Vrancea cronicarul Miron Costin, împreună cu care Teodosie a semnat multe documente ale vrâncenilor, urmași ai celor șapte feciori ai "babei Vrâncioaia," cărora Ștefan cel Mare le dăduse "ocine," fiindcă "l-au slujit cu credință."
În anul 1691, Mitropolitul Teodosie a scris o Diată în care menționează că a ridicat mai multe locașuri, cunoscute de Dumnezeu, și lasă toate donațiile primite de la credincioși pentru mănăstiri ucenicului său, diaconul Laurențiu, ca să mai ridice încă două mănăstiri.
Cronicarul Ion Neculce scrie că, în acea vreme, tătarii veneau ca lăcustele și îi jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694, o hoardă de tătari răzleți a pătruns în Mănăstirea Brazi și l-a chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie, ca să le dea odoarele și banii mănăstirii. Neprimind acestea, l-au ucis, tăindu-i cinstitul cap. Era după "Ziua Crucii" (14 septembrie).
Monahii, împreună cu credincioșii din satele vecine, l-au înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe, ridicată chiar de el. Din pricina cutremurelor din regiunea Vrancei, această biserică s-a ruinat cu vremea. Atunci, ieroschimonahul Dimitrie, starețul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie și le-a reînhumat în Peștera de jos, ridicată de primii pustnici ai mănăstirii, Teofilact și Sava, unde se afla și paraclisul "Învierea lui Lazăr," în care se oficia Sfânta Liturghie.
În timp ce soborul de preoți slujea la osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era de față și Cuviosul Antipa de la Calapodești (prăznuit la 10 ianuarie), care a mărturisit: "M-am învrednicit a vedea aceste moaște, eu le-am atins și erau binemirositoare." Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbravă, care a fost și ajutor de stareț la Mănăstirea Neamț, scria că, în anul 1857, capul Sfântului Mucenic Teodosie se afla la mare cinste, scos din mormânt la Mănăstirea Brazi. Starețul Teodosie Filimon, ultimul stareț de la Mănăstirea Brazi, care, după demolarea mănăstirii de către comuniști în 1959, a dat o declarație la Mănăstirea Cernica, mărturisea că "atât în timpul meu, cât și înainte de mine, monahii și credincioșii veneau de aprindeau lumânări și se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi."
Sfântul Teodosie de la Brazi a fost proclamat solemn sfânt la data de 5 octombrie 2003. Pomenirea lui a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie.
Tropar, glasul 1: Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe Teodosie, sfeșnic pururea luminos și mare apărător al Bisericii lui Hristos. Strălucit-ai, prin slujire și mucenicie, ca o jertfă preacurată, aducându-te Stăpânului tuturor; slăvim pomenirea ta, rugând pe Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.
Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcop de Sinope
În cetatea Sinopiei era un om numit Pamfil, care avea de soție pe Maria. Aceștia l-au născut pe fericitul Foca, care din tinerețe era plin de darul Duhului Sfânt, gonind pe diavoli din oameni și tămăduind neputințele. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, pentru viața lui îmbunătățită, a fost ales episcop al acelei cetăți. Șezând pe scaun, păștea bine oile cele cuvântătoare, cu cuvântul și cu lucrul, adăugind osteneli tot mai mari nevoinței sale, pentru care se proslăvea Tatăl ceresc. A întors mulți oameni de la rătăcirea lor și pe păgâni de la închinarea la idoli i-a adus la cunoștința Unuia Dumnezeu.
Când Domnul a vrut să-l învrednicească, i-a arătat robului Său această voie printr-o vedenie: un porumbel a zburat din înălțime, având în gură o cunună de flori, pe care, punând-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc: "Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea." Din această vedenie, sfântul a cunoscut chinurile ce aveau să vină asupra lui pentru Hristos. Prin aceasta se cunoaște plăcerea lui mare înaintea lui Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi încununat din cer, fiind încă în trup. Sfântul Foca era mire ceresc după curăția sufletească și trupească, cu care cerul a vrut să se împreune, punându-i cunună, cununa cea mai bună a cămării Mântuitorului, cu care avea să fie încununat în veci, la nunta Mielușelului.
După acest semn preaslăvit, a fost prins și chinuit, pe vremea împăratului Traian (98-117), de către African. Acesta l-a silit mult pe sfânt să jertfească idolilor, dar Foca a voit mai degrabă să se aducă pe sine jertfă lui Dumnezeu. Nesupunându-se, African a poruncit să fie legat de un lemn și să i se rupă mădularele. Trupul lui era zdrobit de răni și rupt în bucăți, ca de niște păsări răpitoare care se năpustesc asupra unui stârv. Dar el a răbdat cu vitejie, întărit de un glas din înălțime, biruind muncile pentru Hristos, socotind suferințele o răcorire a raiului.
Chinuitorii l-au pus apoi pe o tigaie arsă în foc, dar aceasta s-a răcit îndată, biruită de focul duhovnicesc ce ardea în inima lui pentru Dumnezeu. S-a arătat biruitor asupra tuturor muncilor, căci în jurul lui se arăta oastea îngerească și lumina nemăsurată a lui Dumnezeu; era în temniță luminat cu lumină cerească, în legături veselit de nădejdea mântuirii, în necazuri mângâiat de îngeri și în bătăi întărit de Hristos.
După chinurile cele de multe feluri, l-au aruncat într-o baie înfocată, iar acolo, rugându-se, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, încununându-se cu cununa biruinței. Trupul lui sfânt a fost îngropat de credincioși cu cinste, iar la mormântul lui s-au săvârșit multe minuni.
Tropar, glasul al 4-lea: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.