Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este cel mai de seamă mitropolit pe care l-a avut Țara Românească, georgian de neam, tipograf și sculptor, cărturar și predicator, ctitor de mănăstiri și de tipografii, mucenic al lui Hristos. Este prăznuit la 27 septembrie.
Însemnat la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinții lui, Ioan și Maria, l-au crescut în evlavie și dreaptă credință. Ocrotit de Dumnezeu în robia turcească în care a căzut, tânărul Andrei își arăta de timpuriu ascuțimea minții, deprinzând cu ușurință limbile greacă, turcă, slavona veche și araba, iar mai târziu și limba română. După mărturiile vremii, se pare că, după ce a scăpat din robia turcească, a trăit în preajma Patriarhiei de la Constantinopol, unde a învățat arta sculpturii în lemn, pictura și broderia.
Către anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, l-a adus la București, unde, după ce a învățat meșteșugul tiparului în tipografia domnească, s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie. A tipărit și a supravegheat cu neobosită râvnă, scoțând din tiparnițele pe care le-a îndrumat 63 de cărți, din care 38 lucrate de el însuși, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană.
Pentru virtuțile și viața lui curată, a fost ales mai întâi stareț la Mănăstirea Snagov, apoi episcop la Râmnic și, nu mult după aceea, Mitropolit al Țării Românești. Cu ajutorul și harul lui Dumnezeu, cu blândețe și fără să cruțe vreo osteneală, și-a păstorit clerul, călugării și credincioșii, cărora le-a ridicat noi sfinte lăcașuri sau le-a înnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria lui, Mănăstirea Antim din București, cu hramul Tuturor Sfinților, pe care a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi și înzestrând-o cu tipografie.
O altă lucrare lăudabilă a marelui ierarh a fost înființarea de școli pentru copiii celor săraci, în care învățământul era fără plată.
Smerit și convins fiind că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrării dumnezeiești, Sfântul Antim priveghea cu osârdie și fără lene, ziua și noaptea, pentru folosul de obște, învățându-i și îndreptându-i pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, a adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul de învățătură, lăsând Bisericii marele tezaur literar și teologic cuprins în Didahiile și predicile lui.
Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sfântul Ierarh Antim a fost pe nedrept îndepărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească, dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc. A fost osândit cu exilul și pus sub paza necredincioșilor ostași turci, care l-au chinuit foarte, până la moarte, prin tăierea capului, pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița, în sudul Dunării.
Așa s-a săvârșit de moarte mucenicească Părintele și Mitropolitul Antim al Țării Românești, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veșnicie în cartea Bisericii și neamului românesc.
Tropar, glasul 4: Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, Sfinte Ierarhe Antim, ai adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul tău de învățătură, pe nedrept luat și jertfit pentru adevăr. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Calistrat și Sfânta Muceniță Epiharia
Pe 27 septembrie, alături de Sfântul Antim Ivireanul, sunt pomeniți Sfântul Mucenic Calistrat cu cei patruzeci și nouă de ostași muceniți împreună cu el și Sfânta Muceniță Epiharia.
Sfântul Mucenic Calistrat s-a născut în Cartagina, din Africa, de unde a fost luat la slujba ostășească, așezat în tabăra voievodului Persentin. Strălucea singur prin credința lui, în mijlocul ostașilor cufundați în întunericul idolatriei, învățat de tatăl lui, care primise credința de la bunicul său, Neocor. Acesta din urmă fusese ostaș la Ierusalim pe vremea lui Ponțiu Pilat, martor al Patimilor și Învierii Domnului, botezat de Apostoli, și transmisese credința fiului și apoi nepotului său.
Rugându-se noaptea, în taină, Calistrat a fost auzit de alți ostași, care l-au pârât lui Persentin. Chemat la judecată, a mărturisit cu tărie pe Hristos, refuzând jertfa idolilor, aducând argumente din Scriptură. Voievodul, mâniat, a poruncit bătaia lui cumplită, apoi tragerea peste cioburi ascuțite, apoi turnarea de apă pe gât cu o pâlnie. Neizbutind să-l plece, l-a aruncat legat într-un sac de piele în mare. Sacul s-a lovit de o piatră ascuțită și s-a spart, iar doi delfini l-au purtat pe spatele lor până la mal, nevătămat.
Văzând minunea, patruzeci și nouă de ostași au crezut și ei în Hristos, cerându-i lui Calistrat să-i ducă la Domnul. Aduși cu el în temniță, sfântul le-a istorisit toată taina mântuirii, de la Facerea lumii și căderea lui Adam, până la Întruparea, Patimile și Învierea lui Hristos, învățându-i despre Judecata viitoare și despre suflet.
A doua zi, aduși din nou la judecată, toți patruzeci și nouă au mărturisit credința în Hristos. Bătuți cumplit, au fost legați și aruncați într-un iezer; acolo, legăturile li s-au dezlegat prin minune, s-a arătat o cunună din cer și un glas i-a chemat pe nume pe Calistrat, iar un cutremur a dărâmat un idol din apropiere. Alți o sută treizeci și cinci de ostași, martori ai acestei minuni, au crezut și ei în Hristos.
Voievodul, temându-se de tulburare în tabără, i-a aruncat din nou în temniță doar pe cei patruzeci și nouă dintâi. Aceștia s-au rugat împreună cu Calistrat, mulțumind lui Dumnezeu pentru botezul lor. După ce s-a înnoptat, alți ostași din tabără, cu săbiile scoase, i-au tăiat pe toți în bucăți.
Sfintele lor moaște au fost adunate și îngropate cu cinste de cei o sută treizeci și cinci de ostași care crezuseră, iar aceștia au zidit mai târziu o biserică deasupra lor, împlinind cuvântul lui Calistrat către Persentin: "În mijlocul cetății acesteia voi zidi Biserică."
Sfânta Muceniță Epiharia a trăit în Roma, în zilele lui Dioclețian, și a fost prinsă de Chesarie eparhul. Mărturisind cu îndrăzneală numele lui Hristos, a fost spânzurată și i-au sfâșiat trupul, chinuind-o în multe feluri. Și-a primit sfârșitul prin sabie, dându-și astfel fericitul și cinstitul suflet lui Dumnezeu.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Calistrat și cei dimpreună cu el, întru nevoința lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.