Calendar Creștin Ortodox 2026
Sinaxar

30 Septembrie

Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul este apostolul și primul arhiepiscop al Armeniei, cel care a adus la Hristos întregul neam armean, îndurând paisprezece ani de temniță într-o groapă adâncă și chinuri grele pentru credința lui, până a dobândit, prin sângele și rugăciunea lui, convertirea regelui și a toată Armenia.

Tatăl lui, Anac, era un mare boier persan de neam parthian, rudă atât cu Artaban, împăratul perșilor, cât și cu Cursar, împăratul Armeniei, fratele lui Artaban. Când un alt boier persan, Artașir, s-a răsculat și l-a ucis pe Artaban, luând tronul Persiei, Cursar a pornit război de răzbunare împotriva Persiei, ținută sub asuprire zece ani. Artașir, neputând să-l învingă prin luptă, l-a convins pe Anac să-l ucidă pe Cursar prin viclenie, făgăduindu-i tronul Parthiei drept răsplată. Anac, prefăcându-se că fuge din calea lui Artașir, s-a refugiat cu toată casa lui la curtea lui Cursar, câștigându-i încrederea deplină, până ce, la un moment potrivit, l-a lovit de moarte cu sabia, împreună cu fratele lui. Fugind, cei doi au fost prinși și înecați într-un râu de armenii răzbunători. Cursar, murind, a poruncit ca toată casa lui Anac, cu femei și copii, să fie stârpită.

Niște rude ale lui Anac au reușit însă să salveze doi prunci de-ai lui, în scutece, ascunzându-i. Unul a fost dus în Persia; celălalt, Grigorie, cel care ne privește acum, a fost dus în stăpânirea Romei și crescut la Cezareea Capadociei, unde a primit credința în Hristos. S-a căsătorit acolo, având doi fii, Ortan și Arostan, pe care i-a închinat de mici slujirii lui Dumnezeu; Ortan a ajuns preot, iar Arostan a viețuit în pustie. Soția lui Grigorie a murit curând, iar el a slujit de atunci lui Dumnezeu mai liber.

Tiridat, fiul lui Cursar, crescut în surghiun la Roma, ajunsese acolo ostaș de vază. Grigorie a intrat în slujba lui cu credință deplină, fără să-i dezvăluie taina că e fiul ucigașului tatălui său, ispășind astfel, prin slujire, păcatul lui Anac. Tiridat, deși îl știa creștin și se supăra pentru aceasta, îl prețuia pentru credincioșia lui. Când goții au năvălit asupra Imperiului, Tiridat, luptând în locul împăratului Romei într-un duel hotărâtor, l-a biruit pe voievodul goților și a fost răsplătit cu tronul Armeniei, pe care l-a recăpătat, cu pace între romani și perși. Grigorie l-a urmat ca slujitor credincios.

Cerut mereu de Tiridat să jertfească idolilor, mai ales zeiței Artemis, Grigorie a refuzat statornic, mărturisind pe Hristos. Atunci cineva de la curte i-a dezvăluit regelui că Grigorie este fiul lui Anac, ucigașul tatălui său. Cuprins de mânie, Tiridat a poruncit chinuri groaznice: i-a îndesat în gură un lemn și un bolovan de sare legat la gât, spânzurându-l cu capul în jos șapte zile, apoi l-a afumat cu gunoaie aprinse alte șapte zile; i-a zdrobit picioarele între scânduri, bătându-i piroane în călcâie; i-a zgâriat capul, turnându-i pucioasă, sare și oțet în nas; l-a legat cu capul în jos, turnându-i apă cu sila în pântece; l-a strujit cu unghii de fier pe coaste și l-a târât gol peste piroane ascuțite. De fiecare dată, Grigorie ieșea nevătămat și neclintit în credință. În cele din urmă, Tiridat a poruncit să fie aruncat, legat, într-o groapă adâncă din cetatea Artaxat, plină de noroi, șerpi, scorpioni și jivini veninoase, unde a rămas paisprezece ani, hrănit zilnic pe ascuns de o văduvă credincioasă.

În acea vreme, împăratul Dioclețian, căutând pentru sine cea mai frumoasă fecioară din imperiu, a aflat-o pe Ripsimia, o fecioară creștină aflată într-o mănăstire sub îndrumarea stareței Gaiani. Refuzând să-i devină soție, Ripsimia a fugit împreună cu Gaiani și alte treizeci și cinci de surori în Armenia. Dioclețian l-a înștiințat pe Tiridat, iar acesta, aflând-o și el frumoasă peste măsură, a încercat s-o ia cu forța, dar un tunet și un glas ceresc au apărat-o pe ea și pe surorile ei. Tiridat a trimis apoi oaste înarmată, iar Ripsimia s-a predat singură, ca să scape celelalte fecioare, dar tot n-a cedat silniciei regelui, izbăvită prin puterea lui Hristos. A fost apoi ucisă cu chinuri cumplite: limba tăiată, arsă cu lumânări legată la patru stâlpi, pântecele sfâșiat cu pietre, ochii scoși, trupul tăiat în bucăți. Alte treizeci și trei de fecioare au fost ucise cu sabia, iar stareța Gaiani, cu încă două surori, a murit prin chinuri și mai grele: jupuite de vii, cu limbile smulse, pântecele deschis, capetele tăiate la urmă.

Șase zile mai târziu, Tiridat, mergând la vânătoare, a fost lovit de o pedeapsă dumnezeiască înfricoșătoare: chipul lui s-a schimbat, luând înfățișare de mistreț, iar odată cu el, toți boierii și ostașii părtași la uciderea fecioarelor au înnebunit, fugind prin păduri și sfâșiindu-și propriul trup. Sora regelui, Cusaroducta, a avut atunci o vedenie: un bărbat luminos i-a spus că regele nu se va vindeca decât dacă Grigorie va fi scos din groapă. Neîncrezători, oamenii au strigat totuși în groapă, iar Grigorie a răspuns că trăiește, prin harul lui Dumnezeu. Scos de acolo, veșted, cu unghiile și părul crescute, a fost spălat, îmbrăcat și hrănit.

Mai întâi de toate, Grigorie a cerut să afle ce s-a întâmplat cu trupurile fecioarelor, rămase neîngropate de nouă zile; le-a adunat și le-a îngropat cu cinste, plângând pentru cruzimea prigonitorilor. I-a învățat apoi pe toți să creadă în Hristos și le-a rânduit pocăință, poruncind să se zidească o biserică, unde a adus cu mare cinste trupurile fecioarelor mucenice. Tiridat însuși a fost dus să se roage la moaștele celor pe care le ucisese. Abia atunci au fost tămăduiți întâi cei îndrăciți dintre boieri și ostași, apoi Tiridat însuși, și mulțime de alți bolnavi, prin rugăciunile Sfântului Grigorie.

Toată Armenia s-a întors curând la Hristos; poporul a sfărâmat templele idolești și a zidit biserici. Tiridat însuși își mărturisea public păcatele și propovăduia pedeapsa și harul lui Dumnezeu arătate asupra lui. L-a trimis pe Grigorie la Cezareea Capadociei, la arhiepiscopul Leontie, care l-a hirotonit episcop. Întors, Grigorie a botezat pe împărat, pe boieri, pe ostași și tot poporul, de la curte până la ultimul sătean, a hirotonit preoți, a întemeiat școli și mănăstiri, aducând la Hristos nu doar armenii, ci și perși, asirieni și mezi din țările vecine.

Rânduind toate acestea, Sfântul Grigorie s-a dus în pustie, unde și-a încheiat viața pământească. Tiridat însuși a ajuns să viețuiască în mare înfrânare, aproape ca un călugăr. În locul lui Grigorie a fost sfințit episcop chiar fiul lui, Arostan, care de tânăr trăise viață monahală; acesta a fost trimis de împărat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), împotriva ereziei lui Arie, fiind unul dintre cei trei sute optsprezece Sfinți Părinți ai acelui sinod.

Tropar, glasul 4: Prin propovăduirea dumnezeieștii credințe ai înnoit inimile oamenilor, răspândind sămânța cunoașterii lui Hristos, și ai arătat arhieria ta luminată cu semnele pătimirii. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, Sfinte Ierarhe Grigorie, și cu credință îți aducem laudă, ca unuia ce ești luminătorul și podoaba Armeniei.

Sfintele Mucenițe Ripsimia, Gaiani și cele treizeci și două de fecioare împreună cu ele

Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani au pătimit împreună cu alte treizeci și două cuvioase mucenițe, femei și fecioare.

Aceste două sfinte femei erau de neam mare și au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, fiind fecioare prea încuviințate cu frumusețea și călugărițe.

Deci pentru că n-a voit Ripsimia a se însoți cu împăratul, a fugit și s-a dus împreună cu Gaiani în părțile Armeniei. Și aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis și au adus-o și a silit-o la nelegiuită împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-și dorința, zăcea ca un mort.

Atunci ea a fugit, dar ostașii împăratului, gonind-o și prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au tăiat limba, trupul i l-au ars și i-au scos ochii. Așa și-a dat fericitul său suflet.

Au fost uciși încă împreună cu ea 70 de bărbați creștini și 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât și după aceea au suflat în ea ca într-o bășică și fiind despuiată de pielea trupului până la sâni, a fost zdrobită cu pietre și i s-a tăiat capul.