Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail
Pe 6 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail, săvârșite la Colose, în Frigia, lângă Ierapole.
În vremea când toată lumea era cuprinsă de întunericul închinării la idoli, în Ierapole cei necredincioși se închinau unei vipere mari și înfricoșate, ținută încuiată într-o casă zidită anume pentru ea și hrănită cu multe jertfe. Dumnezeu, voind să lumineze lumea, a trimis pe apostolii Săi să propovăduiască pretutindeni. Sfântul Ioan Teologul, aflat la Efes, a risipit prin puterea lui Hristos capiștea zeiței Artemida și a adus toată cetatea la credință. Apoi a venit la Ierapole, unde slujea Sfântul Apostol Filip, aflându-se acolo și Sfântul Apostol Bartolomeu și Mariami, sora lui Filip. Împreună, cei patru au ucis prin rugăciune vipera căreia păgânii i se închinau, apoi au propovăduit poporului pe adevăratul Dumnezeu. Stând la un loc numit Herotop, au proorocit că darul lui Dumnezeu va străluci acolo și că Sfântul Arhanghel Mihail va cerceta locul, săvârșind multe minuni.
Așa s-a și întâmplat. După plecarea apostolilor la alte propovăduiri, a izvorât din acel loc o apă făcătoare de minuni. Veneau la ea nu doar credincioși, ci și necredincioși, iar cei care beau sau se spălau cu apa aceea se tămăduiau de neputințe și mulți se botezau în numele Sfintei Treimi.
Un elin din Laodichia avea o fiică, singurul lui copil, mută din naștere. Mâhnit fără leac, a văzut într-o noapte în vedenie un înger strălucind ca soarele, care i-a spus să-și ducă fiica la izvorul de lângă Ierapole, în Herotop, să-i dea să bea din apă. Trezindu-se, omul a crezut cuvintele îngerului și a mers cu fiica la izvor, unde a găsit mulțime de oameni botezându-se și primind tămăduiri. Aflând că se roagă Sfintei Treimi și cheamă în ajutor pe Sfântul Arhanghel Mihail, omul a chemat și el aceste nume, a dat fiicei sale să bea, iar limba ei legată s-a dezlegat îndată, grăind luminos laude lui Dumnezeu. Minunat de aceasta, omul s-a botezat cu fiica sa și cu toată casa lui și, în semn de mulțumire, a zidit deasupra izvorului o biserică frumoasă, închinată Sfântului Arhanghel Mihail.
În anul al nouăzecilea de la zidirea bisericii, a venit la Ierapole un copil de zece ani, cu numele Arhip, născut din părinți creștini, și a început să slujească la biserică drept aprinzător de lumânări. De atunci, nu a mai mâncat carne, vin sau pâine, ci doar verdețuri de pustie fierte, o dată pe săptămână, fără sare, bând doar puțină apă. Purta două rase: cu una se îmbrăca, iar cu cealaltă acoperea patul așternut cu pietre ascuțite, ca nimeni să nu vadă asprimea lui; căpătâiul îi era un sac plin de spini. Își schimba hainele o dată pe an. Se ruga neîncetat lui Dumnezeu, cerând să se zdrobească pe sine și să nu se bucure de nimic vremelnic pe pământ. Boteza pe cei necredincioși, aducându-i la Hristos.
Elinii, mâniați de minunile ce se săvârșeau, îl urau pe Arhip: îl trăgeau de păr și de barbă, îl trânteau la pământ, îl călcau în picioare și îl batjocoreau, voind să-l alunge. Dar el nu s-a depărtat niciodată de biserică. Sfătuindu-se, păgânii s-au hotărât să astupe izvorul și să-l ucidă pe Arhip. Unii s-au dus la biserică, alții la casa lui, dar Dumnezeu le-a amorțit mâinile, iar din izvor a ieșit o pară de foc care i-a alungat departe.
Neputând să-i ucidă, păgânii au încercat să înece locul sfânt, abătând asupra lui un râu numit Hristos, dar Dumnezeu a schimbat singur cursul apei, care a curs pe partea cealaltă a bisericii. Atunci au unit alte două râuri, Licocaper și Kufos, și, muncind zece zile, au săpat un șanț ca să îndrepte apele adunate asupra bisericii. Cuviosul Arhip, văzând lucrarea lor, s-a rugat neîncetat în biserică, hotărât să moară acolo mai degrabă decât să fugă.
Când apele au fost slobozite, noaptea, cu vuiet mare, Arhip s-a rugat cu și mai multă stăruință, cântând din psalmi. A auzit atunci un glas poruncindu-i să iasă din biserică și, ieșind, a văzut pe Sfântul Arhanghel Mihail, în chip de om, prea luminat, arătându-i un stâlp de foc de la pământ până la cer. Când apele s-au apropiat, Arhanghelul și-a ridicat dreapta, a însemnat cu semnul crucii fața apelor și le-a poruncit să stea, iar ele s-au oprit ca un zid, ridicându-se ca un munte. Apoi Arhanghelul a lovit cu toiagul o piatră mare de lângă altar, însemnând-o cu semnul crucii, iar piatra s-a despicat în două cu tunet mare și cutremur, deschizându-se o prăpastie. Poruncind apelor să intre în acea despicătură, Arhanghelul le-a rânduit astfel o cale nouă, care a rămas de atunci pentru totdeauna.
Vrăjmașii, așteptând înecarea bisericii, au încremenit de frică văzând minunea. Arhanghelul s-a suit la cer, iar Arhip a mulțumit lui Dumnezeu pentru izbăvire. De atunci s-a hotărât prăznuirea acestei zile, iar locul s-a numit Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră. Cuviosul Arhip a slujit acolo ani îndelungați și a adormit având șaptezeci de ani, fiind îngropat la același loc sfânt.
Se cuvine să pomenim și alte minuni ale Sfântului Arhanghel Mihail, săvârșite în alte locuri, spre binele neamului creștin.
Între Marea Adriatică și muntele Gargan se afla cetatea Siponto. Un om bogat de acolo, căutându-și un bou rătăcit, l-a găsit lângă intrarea unei peșteri de pe munte. Mâniat de osteneala căutării, a tras cu arcul o săgeată otrăvită spre bou, dar săgeata s-a întors și l-a rănit pe el însuși. Speriat, tovarășul lui a fugit și a povestit întâmplarea în cetate. Episcopul, rugându-se să înțeleagă taina, a avut o vedenie a Sfântului Arhanghel Mihail, care i-a spus că el însuși își alesese acel loc și dorea să fie cinstit acolo. Episcopul a mers cu poporul, după post de trei zile, la peșteră, dar, neîndrăznind să intre, s-au rugat doar la intrare.
Mai târziu, napolitanii au atacat Siponto cu oaste mare. Episcopul a poruncit iarăși post de trei zile, iar Arhanghelul i s-a arătat din nou, poruncindu-i ca a doua zi, la ceasul al patrulea, cetățenii să iasă înarmați împotriva vrăjmașilor, făgăduindu-le ajutorul lui. Așa s-a și întâmplat: un nor mare s-a pogorât peste muntele Gargan, cu fulgere și tunete asemenea celor de la Sinai, iar napolitanii, cuprinși de spaimă, au fugit. Cetățenii i-au urmărit, iar Arhanghelul, din înălțime, i-a lovit cu tunete și fulgere, ucigând șase sute dintre ei. Napolitanii, văzând puterea lui Dumnezeu, au primit credința creștină.
Cetățenii Siponto s-au dus apoi la peșteră să mulțumească și au găsit pe marmură urme de pași omenești, sărutându-le cu evlavie. Voind să zidească acolo o biserică, Arhanghelul i s-a arătat din nou episcopului, spunându-i că el însuși își gătise deja o biserică acolo și poruncindu-i să slujească a doua zi Sfânta Liturghie. Așa au găsit, în peșteră, o biserică cioplită în piatră, nu de mână omenească, cu masă acoperită de roșu, iar din altar picura o apă curată și tămăduitoare, din care bolnavii primeau vindecare. Episcopul a zidit chilii lângă biserică și a rânduit acolo slujitori pentru pravila zilnică.
Se cuvine să povestim și o minune petrecută la Muntele Athos. Un om cu vază de la curtea împăraților bulgari, numit Dohiar, dorind să se călugărească, a cercetat mănăstirile athonite și a găsit un loc frumos, nelocuit, unde a zidit o biserică în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae și o mănăstire împrejmuită cu ziduri, îmbrăcându-se el însuși în chip călugăresc. Cheltuindu-și toată averea cu zidirea, nu i-a mai rămas aur pentru împodobirea bisericii, dar a nădăjduit în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
În insula Lug, aproape de Sfântul Munte, se afla un stâlp de piatră cu un idol și o inscripție care spunea că cel ce va lovi idolul în creștet va afla comoară. Un copil cioban, citind inscripția, a lovit idolul fără folos, dar apoi, urmărind umbra stâlpului la apus și la răsărit, a săpat și a găsit, sub o piatră de moară, o comoară de aur. Temându-se s-o spună cuiva, a fost călăuzit de Dumnezeu să meargă la mănăstirea Dohiaru și să vestească egumenului aflarea comorii.
Egumenul a trimis trei călugări cu copilul să aducă aurul. Aflând comoara, doi dintre călugări s-au sfătuit să nu o dea egumenului, ci s-o păstreze pentru ei, plănuind să-l ucidă pe copil ca să nu-i trădeze. Al treilea călugăr, temându-se de Dumnezeu, a refuzat să se învoiască la fapta rea, dar, amenințat de ceilalți doi, a tăcut, jurând să nu spună nimănui. Pe drumul de întoarcere, cei doi au legat o piatră de grumazul copilului și l-au aruncat în mare, în timpul nopții.
Dar Dumnezeu, văzând tânguirea copilului, l-a trimis pe Sfântul Arhanghel Mihail să-l scoată din adâncul mării și să-l aducă viu în biserica mănăstirii, chiar lângă Sfânta Masă, cu piatra încă legată de grumaz și apa curgând din hainele lui. Paraclisierul, auzind un glas de geamăt în altar, s-a speriat și a chemat pe egumen, care a găsit copilul viu. Acesta a povestit că, afundându-se în mare, a văzut doi bărbați luminoși vorbind între ei, unul poruncind celuilalt, Arhanghelul Mihail, să-l ducă la mănăstirea Dohiaru.
Egumenul a ascuns copilul în biserică și a poruncit ca slujba să se facă în tindă, fără să dezvăluie nimic. A doua zi, cei doi călugări vinovați s-au întors, mințind că nu au găsit nimic și că vinovat ar fi copilul, care ar fi dispărut. Egumenul i-a dus în biserică și le-a arătat pe copilul viu, cu apa încă picurând din haine. Înspăimântați, cei doi au mărturisit fapta și au arătat unde ascunseseră aurul.
Vestea minunii s-a răspândit în tot Sfântul Munte. Călugării adunați au numit biserica în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail, ridicând alături alta pentru Sfântul Nicolae. Pe cei doi călugări vinovați i-au însemnat pe față și i-au izgonit din mănăstire; pe al treilea, care nu se învoise la crimă, l-au declarat nevinovat. Copilul, izbăvit din mare, a fost îmbrăcat în chip călugăresc, ajungând un bun nevoitor, iar mai târziu chiar egumen al mănăstirii, adormind în cele din urmă tot prin purtarea de grijă a Sfântului Arhanghel Mihail, cel ce îl adusese cândva viu din adâncul mării.
Tropar, glasul 4: Mai-mare voievodule al oștilor cerești, Mihaile, rugămu-te pe tine noi nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale și cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupești. Păzește-ne pe noi cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Mântuiește-ne din nevoi, ca un mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.
Sfântul Mucenic Eudoxie
Sfântul Eudoxie a fost comandant în armata imperială romană. El a luat mucenicia pentru Hristos sub domnia lui Dioclețian. El a fost judecat și torturat de guvernatorul cetății Melitene din Armenia, împreună cu el au fost chinuiți și prietenii lui, Zeno și Macarie, împreună 1104 oșteni care fuseseră aduși la Hristos de către Eudoxie.
După moarte, Sfântul Eudoxie s-a arătat soției lui, Vasilissa, care a rămas credincioasă lui Hristos până la suflarea ei cea mai de pe urmă, întru care s-a săvârșit cu pace.