Sfinții 7 tineri din Efes
Sfinții șapte tineri din Efes sunt prăznuiți de două ori pe an: la 4 august, pomenirea minunii adormirii și trezirii lor, și la 22 octombrie, ziua adormirii lor finale în pace. Ei sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan și Constantin, tineri ostași din Efes, din familii bune ale cetății.
Au trăit în vremea prigoanei împăratului Deciu (249-251), care venind la Efes a dat poruncă tuturor cetățenilor să aducă jertfe zeilor. Cei șapte tineri au mers la Mântuitor în rugăciune secretă, refuzând să participe la jertfele păgâne. Temându-se de pedepsele ce urmau, au distribuit săracilor avutul lor și s-au ascuns într-o peșteră din muntele Ohlon, aproape de Efes. Descoperit de supraveghetori și pârât împăratului, Deciu a dat poruncă să fie zidită ușa peșterii cu pietre mari, spunând: "Deoarece nu s-au căit și s-au ascuns de fața noastră, să nu mai vadă lumina zilei, și în întunericul peșterii să piară de foame și de sete." Doi creștini tăinuiți, Teodor și Rufin, din postelnicii împărătești, au scris mai dinainte pe tăblițe de plumb numele și pătimirile lor și le-au pus sigilate în sicriuș de aramă la ușa peșterii.
Dar tinerii, în loc să moară de foame, au adormit cu pace în Duhul Sfânt. Au dormit aproape 180-200 de ani, în timp ce Imperiul s-a creștinat. Pe la 446, în vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), un proprietar al terenului, Adolie, dând ordin să se scoată pietre din locul acela pentru a face un staul, lucrătorii au dat de ușa peșterii și au deschis-o. Tinerii s-au trezit, ca dintr-un somn de o noapte, neștiind că trecuseră veacuri. L-au trimis pe Iamvlih să cumpere pâine din Efes, și acesta a rămas uluit: cruci pe clădiri, cruci pe ușile bisericilor. Nimeni nu îl mai cunoștea; vânzătorul de pâine, văzând banii vechi, l-a crezut că a găsit o comoară și l-a dus la proconsul, care l-a dus la episcopul cetății (Ștefan), care l-a dus la împăratul Teodosie. Acesta a alergat să-i vadă cu proprii ochi. Cei șapte tineri au vorbit cu el, i-au confirmat că au trăit sub Deciu, și împăratul, cu lacrimi, a înțeles că Dumnezeu le-a arătat un semn despre învierea morților, tocmai în vremea în care erezia negătoare a învierii bântuia Biserica. Cei șapte au mulțumit lui Dumnezeu, au rostit ultima lor rugăciune, și-au adormit iarăși, de data aceasta cu pace. Împăratul a zidit o biserică strălucitoare la gura peșterii.
Minunea celor șapte tineri din Efes este un argument practic și palpabil pentru credința creștină în învierea morților.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Mucenic Tatuil este pomenit la 4 august. A primit cununa muceniciei prin spânzurare, mărturisind pe Hristos cu curaj în vremea prigoanelor.