PSALMUL 139
Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților
1. Scoate‑mă, Doamne, de la omul viclean și de la omul nedrept mă izbăvește,
2. Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.
3. Ascuțit‑au limba lor ca a șarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.
4. Păzește‑mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate‑mă de la oamenii nedrepți, care au gândit să împiedice pașii mei.
5. Pusu‑mi‑au cei mândri cursă mie și funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi‑au pus pietre de poticneală.
6. Zis‑am Domnului: «Dumnezeul meu ești Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele».
7. Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit‑ai capul meu în zi de război.
8. Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mâna păcătosului; viclenit‑au împotriva mea; să nu mă părăsești, ca să nu se trufească.
9. Vârful lațului lor, osteneala buzelor lor să‑i acopere pe ei!
10. Să cadă peste ei cărbuni aprinși; în foc aruncă‑i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda.
11. Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.
12. Știu că Domnul va face judecată celui sărac și dreptate celor sărmani;
13. Iar drepții vor lăuda numele Tău și vor locui cei drepți în fața Ta.